| Programe. GalerIAA |
GaleriaIAA
Pasiuni, hobbyuri şi alte obsesii.GaleriaIAA este un proiect cultural iniţiat de IAA Young Professionals şi adresat tinerilor talentaţi şi creativi, care privesc arta ca pe cea mai importantă formă de comunicare. Prin acest proiect, dorim să celebrăm importanţa lucrurilor făcute din pură pasiune, fapt care, uneori, la job, este imposibil. Ce pot sa înscriu? Aşteptăm picturi, desene, sculpturi, printuri, plastilina, origami etc, orice mijloc prin care să ne arăţi măiestria cu care îţi umpli timpul liber. Cele mai grăitoare lucrări vor fi expuse atât la sediul IAA timp de o lună de zile, cât şi online. Iar dacă simţi nevoia să pui în două fraze povestea fiecărei creaţii, noi o să fim extrem de bucuroşi să o afişăm în dreptul ei. Cum mă înscriu? Începând cu data de 19 mai 2009 până pe 12 iunie 2009, cei care simt că au ceva de comunicat lumii şi vor să o facă altfel decât zi de zi la job, sunt aşteptaţi să îşi aducă creaţiile la IAA House, sediu situat în Calea Victoriei nr. 126, etaj 3 (intrarea se face prin Teatrul ACT). Ce se va intâmpla cu toate lucrările strânse? Cu toate operele strânse se va organiza un vernisaj, ce va avea loc pe 17 iunie 2009. Cu acest prilej, foarte mulţi oameni cu pasiuni variate, dar patronate de aceeaşi dragoste pentru artă, vor avea ocazia să se cunoască într-un cadru cât se poate de propice. Expoziţia va dura timp de o lună de zile, iar vizionarea lucrărilor se va putea face de luni până vineri, între orele 9 – 18 (cu excepţia zilelor în care se anunţă alte evenimente ale IAA) sau, oricând, pe site. Sculpturile şi celelalte obiecte care nu pot fi admirate stând cuminţele pe perete vor fi expuse doar în seara vernisajului, restul putând fi admirat online. |






aboneaza-te
