Mobile Academy este un start-up fondat de Auraș Mihai Geambașu și Bulent Duagi pentru a oferi training și consultanță atât firmelor cât și developerilor care vor să realizeze aplicații de mobil utile și funcționale. Start-up-ul a fost înființat în 2015 și se află în plină creștere, având peste 20 de traineri și peste 20 de companii client.
Mai exact, Mobile Academy oferă cursuri pe întreaga arie de competențe mobile: de la programare iOS , Android și hybrid, la mobile marketing, UX/UI, security, testare automata cross-platform sau management de produs.
Înainte de a fonda Mobile Academy, Bulent (Billy) a lucrat la Bitdefender, Adobe și Vodafone în Product Management, iar Auraș a fost online marketer la Regina Maria, Eurolines, Golin și Editura Litera. Amândoi au absolvit cursurile Școlii IAA, Modulul Digital și sunt membri in IAA Young Professionals Romania.
Pentru că ne place ideea lor de business și dorința de a îmbunătăți experiențele mobile prin educarea developerilor care le realizează, am stat de vorbă cu Billy și cu Auraș despre traseul lor până aici, în al doilea an de Mobile Academy.
Bună! Ne place tare mult inițiativa voastră, felicitari!
Ne puteți spune cum s-a născut ideea Mobile Academy? Dintr-un insight, dintr-o nevoie personală vizavi de oferta de mobile devs de pe piață?
Ideea Mobile Academy e ceva mai veche, de acum aproape 4 ani, când am observat o creștere accelerată atât a utilizării internetului mobil, cât și a interesului general pentru aplicații mobile. De la idee până la lansare, au trecut aproape 2 ani, timp în care am tot validat și invalidat ipoteze, am căutat sprijin și posibili parteneri, am estimat bugete și potențiale canale de revenue.
Amândoi sunteți absolvenți ai Școlii IAA, Modulul Digital. Cum v-a ajutat pregatirea de la Școala IAA în setarea businessului și definirea brandului Mobile Academy? Ați făcut vreun studiu de piață înainte de a face aceasta investiție?
Cel mai bun lucru ni care s-a întâmplat în urma modulului de digital de la Școala IAA a fost ca ne-a ajutat să avem mult mai bine structurate ideile și pașii unei strategii coerente de marketing online. Pe lângă exerciții și structurile de proiect, ne-am dat seama că, uneori, o analiză atentă de tip SWOT îți dă idei noi de zone de acțiune, care poate ar fi fost trecute mai ușor cu vederea, la o simplă discuție amicală.
Dacă am fi participat la modulul de digital înainte să lansăm Mobile Academy, altfel ar fi arătat și mini studiul de piață pe care l-am facut noi, mai degrabă pe feeling și feedback adunat de la principalii actori în zona de mobile.
Eu mi-am făcut lucrarea de final pe marketing digital pentru un club de fotbal, însă Billy a folosit chiar Mobile Academy drept subiect pentru tema finală.
Ați avut ceva mentori locali sau internaționali? V-a inspirat vreun model de astfel de start-up din străinătate?
Mentori … în sensul complet nu putem să spunem că am avut pe cineva anume, însă am reușit să avem câteva zeci de discuții cu oameni din piață, fie antreprenori la firme de outsourcing (principalii noștri clienți), senior developeri, freelanceri, product sau delivery managers, astfel încât ne-am adaptat atât cursurile, cât și abordarea, în funcție de feedback-ul lor.
Inainte de lansare, ne-am uitat către firme din afară, care activează pe zona de traininguri de mobile, dar majoritatea se concentrau ba pe cursuri online, ba pe cursuri intensive, în fiecare zi, într-un fel de maraton de programare. Noi am gândit cursurile într-un mod mult mai flexibil, adaptat pieței din România, așa că track-urile lungi de iOS și Android development se desfășoară în week-end, sâmbăta, iar workshop-urile full-day sunt puse la sfârșit de săptămână, sau chiar în week-end, uneori în paralel cu cele de programare.
Care e profilul companiilor, din punct de vedere al culturii organizaționale mai ales, care aleg să ofere angajaților un training la Mobile Academy?
Mare parte din companiile cu care lucrăm noi sunt firme de outsourcing mari sau multinaționale, care au primit cereri de realizare de aplicații mobile, ori au în plan să crească o divizie de mobile development.
Nevoia lor de specializare a propriilor angajați și de acoperire a unei zone de servicii mobile s-a concretizat inclusiv în traininguri create special pentru anumite companii, pe baza cerințelor și subiectelor lor de interes. Ulterior, cursul a intrat și în programa noastră standard. De exemplu, noi am creat special pentru o companie-client un workshop custom de testare automată pentru mobile, care ulterior va deveni un întreg modul de cross-platform testing for mobile apps, disponibil și altor firme interesate.
Dar profilul cursantului? Ce l-ar face pe el sa aleagă Mobile Academy versus niște cursuri online cum ar fi, spre exemplu, cele de la Team Tree House?
Noi avem câteva avantaje mari față de orice curs video sau online: interactivitatea cursurilor, experiența trainerilor și calitatea informațiilor.
Una e sa stai să te uiți la niște video-uri de programare, în care poți doar să repeți sau să copiezi bucăți de cod, altceva e să scrii o aplicație de la zero, sub îndrumarea unui trainer cu experiență, care e în același timp și programator cu multă experiență, team leader sau senior developer.
Poți sa înveți programare după cursuri online sau din forumuri, în timpul tău liber, în funcție de cât de mult chef ai să avansezi, în câteva luni, sau poți învăța elemente esențiale de programare iOS/Android în doar 6 runde de câte 5-6 ore, în week-end, lucrând cot la cot cu colegii, cu care poți discuta pe cod sau erori, în aceeași încăpere.
Aveți deja 20 de traineri în echipă – care a fost procesul de recrutare a lor? Au vreun fel de implicare în business, aduc și ei clienți?
Noi am recrutat trainerii din rândul celor pe care îi cunoșteam deja ca profesioniști în domeniu, fiecare pe zona sa de acțiune. Am început inițial cu cei de programare iOS/Android, apoi am extins lista cu cei care aveau experiență pe domeniile non-tehnice, de produs, UX, sau marketing, după care am trecut la nivelul următor de highly skilled workshops, ca security for mobile sau automated testing. Cumva, ne-am creat portofoliul de traininguri în funcție de skill-urile fiecărui trainer nou “recrutat”.
Ei colaborează cu noi în timpul lor liber, în funcție de calendarul trainingurilor sau de cererile venite din partea companiilor.
În 2016, vă propuneați pentru anul curent consolidarea poziției pe piața din București cât și o cifră de afaceri de 100.000 EUR. Cât de aproape sunteți acum de îndeplinirea acestui obiectiv?
Nu pot sa dau o estimare acum, cred am trecut de 50%. Depinde foarte mult de ce se întâmplă în lunile de toamnă, când vom relua cursurile de programare, o parte din workshops, seriile lunare de mobile meetups, precum și un mega eveniment de lungă durata: un hackathon urmat de un accelerator de 3 luni, cu premii și posibilitate de investiții în mobile apps.
Ne puteți spune ceva și despre profitabilitatea start-upului în acest moment?
Profitabilitatea nu este foarte mare, chiar dacă marja e una destul de ofertantă. E un bussiness care depinde foarte mult de evoluția pieței de mobile, care e o nișă în cea de software development. Momentan suntem pe plus, dar nu îndeajuns de mult încât să ne putem lua o vacanță mai lungă de o săptămână sau vreun conac la munte 🙂
Intenționați sa extindeți cursurile MA și în alte orașe, poate în Cluj (“Silicon Valley-ul României”)? Sau poate cursuri în deplasare?
Momentan vrem să ne focusam pe București, unde este mult de muncă. Am luat în considerare extinderea în alte orașe, momentan nu este o prioritate pentru noi. Poate anul viitor, în sistem de franciză, daca va exista interes și potențial.
Rămânem totuși foarte interesați de cursuri în deplasare, chiar avem câteva discuții punctuale pe câteva subiecte.
Oferiți cursuri din întreaga arie de competențe mobile – UX/UI, development, product management, growth hacking. Care sunt cele mai căutate, cele mai apreciate cursuri?
Pe zona de cursuri full-day: product management și marketing.
Pe zona de programare: cursul de Android.
Amândoi sunteți de asemenea membri ai IAA Young Professionals. În ce fel credeți că experiența din IAA YP v-a ajutat până acum în carieră?
Cel mai mult: pe partea de networking, pentru că nu oricine intra în IAA Young Professionals. Filtrul de intrare (și de rămânere în asociație, de ce nu?) este destul de eficient, așa că membrii sunt actuali sau viitori profesioniști în domeniul lor, manageri de departamente sau oameni creativi, cu mult know-how.
Ați recomanda implicarea în IAA Young Professionals unor tineri aflați la început de drum în lumea start-up-urilor sau în freelancing?
Da, dar doar dacă vor să se implice în proiectele asociației, în scopul de a învăța, pe cont propriu sau alături de alții, în echipe în care fiecare membru are un background solid sau câțiva ani experiență reală.
În plus, uneori se creează și relatii de business între membri, pentru că lucrezi mai ușor cu cineva pe care îl cunoști deja și în care ai încredere.
Ce altceva i-ați mai sfătui pe aceștia?
Să întrebe un membru activ dacă li s-ar potrivi sau nu.
Mulțumim și mult spor ☺