PepsiCo lansează proiectul PepsiCo Go Trendsetter Challenge, prin care invită toți absolvenții din zona Europei şi Africii Subsahariene să-şi valorifice abilitățile antreprenoriale şi să identifice următoarea direcţie importantă din industria alimentelor și băuturilor. Anul acesta, proiectul a fost inclus şi pe agenda din România.
Prin această inițiativă extrem de competitivă, PepsiCo își propune să găsească tineri cu talent pentru business care pot identifica ceea ce ei consideră că va fi următoarea idee revoluţionară în industria alimentelor și băuturilor. Absolvenţii care se vor înscrie la acest program vor trebui să creeze un produs unic, din categoria alimentelor sau băuturilor, sau să dezvolte un produs PepsiCo existent şi să-l prezinte specialiştilor companiei, împreună cu un plan de lansare pe piaţă.
Candidații care vor ajunge în ultima etapă a proiectului vor avea ocazia să participe la un interviu pentru a obţine un loc în cadrul unuia dintre programele de top, dedicate absolvenţilor, din cadrul companiei.
Becky Taylor, Senior Director Digital, PepsiCo Europa şi Africa Subsahariană, afirmă: „PepsiCo Go Trendsetter Challenge este o platformă extraordinară care îi ajută pe absolvenți nu numai să-şi prezinte propriile idei de business, dar şi să își înceapă cariera. De asemenea, la cea de-a doua ediţie, programul se va derula pe nouă pieţe, faţă de trei, astfel că ne așteptăm ca ideile prezentate în cadrul competiției să fie și mai îndrăznețe ca până acum. Dacă ești de părere că ai următoarea mare idee care o să revoluţioneze industria alimentelor și băuturilor și îți dorești să lucrezi într-un mediu interesant și vibrant, abia așteptăm să te cunoaștem.”
Tim Warner, VP Insights & Analytics, Europe, Sub-Saharan Africa and Global Innovation Insights Practice, PepsiCo consideră că “echipele de Digital şi Insights joacă un rol important în dezvoltarea produselor viitoare şi a modului în care acestea sunt lansate pe pieţele globale. Absolvenţii talentaţi care se vor alătura programului vor ocupa un loc central în luarea unor decizii importante legate de ceea ce va modela brand-urile noastre, dezvoltând metodele inovatoare, publicitare şi strategiile de lansare pe piaţă ale produselor. Noi, la PepsiCo, căutăm în permanenţă cele mai bune talente, iar proiectul PepsiCo Go Trendsetter Challenge este modul perfect de a identifica cei mai buni absolvenţi cu spirit antreprenorial.”
Harry McManus, fost participant în cadrul programului PepsiCo Go din 2017, care face parte acum din programul Insights Accelerated Career, a adăugat: „Programul mi-a depăşit toate aşteptările – nu îmi vine să cred cât de importante sunt proiectele la care lucrez, instruirea continuă de care am parte, dar și sprijinul permanent pe care l-am primit. Până acum, totul a fost incredibil.”
Programul PepsiCo Go Trendsetter Challenge este disponibil de-a lungul a nouă pieţe unde compania este activă: Marea Britanie, Spania, Belgia, Olanda, Serbia, România, Grecia, Rusia și Africa de Sud. Astfel, prin aceasta iniţiativă, absolvenții talentaţi vor putea începe o carieră internaţională, având posibilitatea de a lucra cu colegi din toată lumea pe unele dintre cele mai mari şi importante branduri din domeniul FMCG la nivel global.
Cum funcţionează
Candidații vor fi evaluați în cadrul unui proces format din trei etape, pe parcursul a 12 săptămâni. În urma acestuia, PepsiCo va realiza un top al celor mai buni absolvenţi, oferindu-le tinerilor curioşi şi cu idei unice o poziţie full-time la PepsiCo.
Etapa a doua: Mentorii ajută la punerea în practică a ideilor
Experții din cadrul PepsiCo vor selecta conceptele cu cel mai mare potenţial dintre toate cele înscrise. Cei aleşi vor primi acces la un portal digital global unde vor lucra împreună cu un mentor cu experiență din cadrul PepsiCo la dezvoltarea ideii lor.
Etapa a treia: Finala!
Cei mai talentaţi candidaţi, aleşi în a doua etapă a competiţiei, vor câștiga un loc în finală și vor avea oportunitatea de a-și prezenta ideea unui panel format din experți în marketing de la PepsiCo. Toți finaliștii vor avea oportunitatea de a participa la un interviu pentru a obţine un loc în programele competitive PepsiCo dedicate absolvenţilor din departamentele de Digital.
Programul Digital Graduate are o structură de un an, timp în care aceștia lucrează în domenii precum e-commerce, marketing de brand și social media. Absolvenții au oportunitatea de a modela viitorul industriei alimentelor și băuturilor, inclusiv să influențeze ce, cât și de unde cumpără consumatorii.
Produsele PepsiCo sunt savurate de consumatori din peste 200 de țări și teritorii din întreaga lume, de un miliard de ori pe zi. PepsiCo a generat peste 63 miliarde dolari venit net în 2016, adus de un portofoliu de alimente și băuturi care include Frito-Lay, Gatorade, Pepsi-Cola, Quaker și Tropicana. Portofoliul PepsiCo este format dintr-o gamă variată de produse alimentare și băuturi savuroase, printre care 22 de branduri ce generează fiecare peste 1 miliard de dolari în vânzări de retail anuale.