Initiative este noua agenţie de media a Grupului LEGO în România şi Bulgaria

Agenţia Initiative coordonează campaniile de media ale Grupului LEGO în România şi în Bulgaria, începând cu luna ianuarie a acestui an, ca urmare a câştigării – de către rețeaua Initiative – a pitch-ului internațional organizat de producătorul de jucării.

„Expertiza globală a rețelei Initiative și capacitatea noastră de a dezvolta și adapta comunicarea clienților internaționali la nevoile și particularitățile publicului local ne-au adus în portofoliu unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite branduri din toate timpurile. Avem încredere că, prin noua noastră poziționare centrată pe cultural branding, vom promova valorile și experiențele de brand și vom dezvolta campanii relevante pentru consumatorii din România, care vor redescoperi astfel plăcerea de a se juca”, afirmă Andreea Dinescu, Deputy Managing Director, Initiative.

Andreea Dinescu
 Andreea Dinescu, Deputy Managing Director, Initiative.

„România este o piață importantă pentru business-ul LEGO® în Europa Centrală și de Est și ne bucurăm să avem din 2018 un suflu nou pe strategia  media, din partea unei agenții de top precum Initiative, pentru a ne conecta și mai bine cu publicul local. Copiii români sunt foarte creativi și deschiși să învețe lucruri noi, astfel că există deja un nivel ridicat de afinitate al consumatorilor pentru sistemul de joacă LEGO și un potențial de creștere în continuare. Avem încredere că înțelegerea profundă a specificului local și soluțiile inovatoare, axate  pe digital ale agenției Initiative ne vor ajuta să valorificăm și mai mult acest potențial”, afirmă Andreea Spiridon, Marketing Manager România & Bulgaria (foto).

Echipa LEGO implicată în campaniile media locale este formată din Andreea Spiridon (Marketing Manager România&Bulgaria) şi Raluca Cristina Lovin (Associate Marketing Manager România&Bulgaria).

Echipa Initiative pentru LEGO îi include pe Ruxandra Ştefan (Strategy & Planning Director), Claudia Mihailov (Senior Media Planner), Adrian Călinescu (Senior Media Planner), Cosmin Oţel (Digital Strategy Director), Alex Marin (Performance Specialist) şi Andreea Dinescu (Deputy Managing Director).

 

Initiative este una dintre cele mai mari reţele independente de media din lume, asigurând servicii specializate de planificare şi cumpărare de media, de strategie, consultanţă de media şi new media.

Initiative este membră a Interpublic Group of Companies şi este afiliată reţelei internaţionale Initiative Worldwide. În România, Initiative este membră a grupului de companii din care mai fac parte agenţiile MullenLowe, Golin, Profero, Medic One și BPN.

Pentru mai multe informații vă rugăm accesați: http://www.mediafactbook.ro, Facebook sau pe LinkedIn.

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta de navigare și pentru a asigura funcționarea corectă a site-ului. Continuând să folosești acest site, recunoști și accepți utilizarea cookie-urilor.

Acceptă toate Acceptă doar necesarele