Cine au fost Șefele de promoție ale Modulelor Fundamente și Digital de la Școala IAA și ce i-au sfătuit absolvenții pe actualii cursanți

Cursanții celei de-a 16-a ediție a Modulului Fundamentele Marketingului și ale Comunicării și a ediției a 7-a a Modulul Strategie de Marketing și Comunicare Digitală au absolvit la mijlocul lunii mai Școala IAA.

Le felicităm pe Cristiana Stanciu de la Modulul Fundamente și pe Alexandra Horvath de la Modulul Digital pentru consecvență, pentru munca multă și lucrările realizate.

Înainte de a sărbători, absolvenții le-au predat ștafeta actualilor cursanți – oferindu-le fiecare câte un sfat, un gând sau o observație care să-i ghideze în această experiență.

Poate esențialul a fost sumarizat de Alexandra:

„Firul roșu este foarte foarte important. Dacă am schimbat de o sută de ori lucrarea a fost pentru că aveam impresia că firul roșu nu se lega la un moment dat. ”

Toate sfaturile sunt, oricum, pe termen lung, valabile pentru orice carieră, business sau proiect am avea:

Din timp

„O să aveți impresia că deadline-ul este foarte departe dar o să vă răzgândiți de 500 de ori până finalizați așa că apucați-vă din timp. N-o să fie ușor, aveți grijă să nu ajungeți în ultimul moment”

Întrebări, întrebări, întrebări

„A fost un cadru în care am putut să zicem tot ce ne-a trecut prin cap fără să ne simțim prost, să credem că am zis niște tâmpenii”.

„Cereți feedbackul profesorilor, în etape intermediare. Întrebați, verificați, validați!”

„Puneți toate întrebările pe care le aveți, nu lipsiți și apucați-vă din timp. O sa vedeți că veți descoperi niște detalii de profunzime care vor face diferența în propunerea voastră.”

Împreună în echipă

„Aveți grijă cum vă organizați în echipă, pentru că toți lucrăm și e dificil să ne sincronizăm programele.”

„Ascultați, creați legături cu colegii, fiți deschiși pentru ca doar împreună ideea se rafinează și poate ajunge mai departe în cea mai bună formă a ei. ”

Alexandru Stan le-asugerat de asemenea studenților să își aleagă un client mai mic și local pentru lucrarea individuală – sfat de pus la sertar și regăsit mai târziu.

Pe final, Catalin Cristea ne-a mărturisit: „dacă înainte mă gândeam că vreau să intru în antreprenoriat, acum sunt sigur!”

Sperăm să vă fie utile gândurilor absolvenților noștri și să vă alăturați comunității care nu se mai satură de învățat marketing și comunicare!

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta de navigare și pentru a asigura funcționarea corectă a site-ului. Continuând să folosești acest site, recunoști și accepți utilizarea cookie-urilor.

Acceptă toate Acceptă doar necesarele