Ogilvy România comunică pentru brandul italian Montefarmaco, în premieră pe piața locală

Al treilea jucător pe piața de probiotice din Italia, Montefarmaco, a lansat în România brandul Lactoflorene Plus, printr-o campanie de comunicare semnată de Ogilvy România. Campania reprezintă și prima acțiune de comunicare a Montefarmaco pe piața locală.

În România, categoria probioticelor încă se confruntă cu nevoia de educare a publicului larg privind rolul acestora în menținerea echilibrului florei intestinale.

Pornind de la acest insight, campania, al cărei mesaj creativ este „Recapătă-ți echilibrul interior!”, aduce în prim plan importanța echilibrului, dintr-o perspectivă mai amplă. De asemenea, atrage atenția asupra faptului că devenim cu adevărat  conștienți de importanța lui, abia atunci când îl pierdem.

Vorbind despre un probiotic, accentul cade pe importanța echilibrului florei intestinale pentru buna funcționare a întregului organism, în contextul în care tratamentele cu antibiotice pot afecta întocmai acest echilibru, cu consecințe neplăcute asupra confortului digestiv.

În întâmpinarea acestei probleme, Montefarmaco le propune consumatorilor români noul Lactoflorene Plus, un supliment alimentar cu acțiune probiotică, care are la bază o formulă unică și completă. Lactoflorene Plus conține prebiotice (fibre), probiotice (fermenți lactici vii cu acțiune probiotică) și zinc și vitamine din grupul B, pentru întărirea imunității organismului.

„Dezechilibrul florei intestinale este un concept medical relativ greu de explicat, astfel că am ales să dramatizăm în comunicare ideea dezechilibrului fizic, gravitațional, mult mai ofertant de redat vizual. Prin urmare, am arătat, într-un mod simplu, dar elocvent, că atunci când îți pierzi echilibrul interior, cu consecințe fizice dintre cele mai neplăcute, parcă și lumea din jurul tău se întoarce pe dos. Iar Lactoflorene Plus vine și te ajută să-ți recapeți acest echilibru”, spun reprezentantii agentiei.

Adăugarea brandului Lactoflorene Plus în portofoliul Ogilvy România nu este deloc întâmplătoare, segmentul de health & wellness fiind una dintre direcțiile de comunicare strategică ale grupului, la nivel internațional.

 

Ogilvy România face parte din rețeaua internațională Ogilvy, parte a WPP, cel mai important grup de comunicare la nivel mondial. Ogilvy România oferă servicii de comunicare integrată – publicitate, PR, activare de brand și shopper marketing, servicii de marketing digital, precum şi strategie şi media buying – prin agenţiile sale specializate. Portofoliul de clienţi cuprinde companii pentru care Ogilvy România dezvoltă campanii de comunicare atât la nivel internaţional, cât şi local – Philips, Lenovo, Heineken (Strongbow, Ciuc Premium, Cidru Mândru, Blind Pig, Old Mout, Livada Secretă, Stassen), ETI Gida (ETI Puf), Dr. Oetker, Kimberly Clark,  IBM, Piraeus Bank, Mega Image, Pfizer, Montefarmaco şi multe alte companii de renume.

Ogilvy România îmbină experienţa de comunicare de pe piaţa românească cu know-how-ul internaţional conferit de apartenenţa fiecărei agenţii din grup la rețele de comunicare globale specializate.