Initiative: Piața de media din România își menține trendul stabil de creștere

Piața de media din România a înregistrat o nouă creștere de 13% în 2017, până la valoarea de 412 milioane euro, potrivit noului raport Media Fact Book, realizat de agenția Initiative. Aceasta este cea mai mare creștere de după criză, care aduce piața de media locală mai aproape de nivelul din 2008, nivel care poate fi atins în următorii ani.

Evolutie piata de media CEE

Pentru anul 2018, Initiative estimează o nouă creștere de +10% față de 2017, până la valoarea de 455 de milioane de euro.

„Consumul de media per capita în România continuă să fie mult sub media globală sau cea europeană, astfel că există premise pentru o creștere sustenabilă a volumelor de publicitate pentru România în anii următori pe fondul unei evoluții pozitive a parametrilor economici care influențează consumul populației. Este încurajator faptul că atât multinaționalele, cât și companiile locale au început să investească mai mult în branduri noi și în inovațiile de produse. Creșterea este alimentată și de intrarea unor clienți noi și chiar a unor categorii noi de investitori pe piața locală de media”, spune Alexandra Olteanu, Managing Director, Initiative.

La fel ca în anii precedenți, evoluția pieței a fost susținută de o creștere accelerată a investițiilor în TV, canal care continuă să domine bugetele de publicitate, cu o cotă de 66%. Astfel, în 2017, TV-ul a înregistrat cea mai mare creștere de după 2009, de 14% comparativ cu 2016, până la valoarea de 273 de milioane de euro.

Și celelalte canale – online, radio, OOH – și-au confirmat trendul ascendent, singura excepție fiind printul, care continuă moderat să scadă.

Astfel, online-ul a crescut anul trecut cu 14%, până la 73 de milioane de euro, având o cotă de piață de 18%. Google și Facebook continuă să domine piața de digital, cu o cotă de 66% în contextul în care rata de penetrare a internetului în România a crescut cu 3% în 2017.

În ceea ce privește activitățile din online, căutarea de informații și jocurile online s-au menținut la un nivel stabil, utilizarea email-ului a scăzut, în timp ce accesarea rețelelor sociale și consumul de conținut video au crescut. De asemenea, transparența și siguranța brandurilor au fost teme importante în online-ul anului 2017, pregătind terenul pentru intrarea în vigoare a GDPR-ului în 2018.

Cu o cotă de piață de 7%, OOH-ul a ajuns la 29 de milioane de euro, cu o creștere de  5%, prima din ultimii ani. Aceasta a fost susținută de investiții semnificative și constante din partea unor companii din industrii precum retail, banking, FMCG și telecomunicații.

Cea mai mare creștere de anul trecut a înregistrat-o radioul, +15%, până la valoarea de 23 de milioane de euro. Acest canal și-a menținut cota de piață de 6%, audiența fiind destul de stabilă de la an la an, deoarece consumatorii sunt loiali unei rutine zilnice de consum radio.

Pe de altă parte, dificultățile din perioada recesiunii au continuat să aibă un impact negativ asupra presei tipărite, care a scăzut în 2017 cu 5%, până la 13,4 milioane de euro, și o cotă de piață de 3%.

Pentru 2018, Initiative estimează o nouă creștere de 10% a TV-ului (până la 300 milioane de euro), o creștere de 16% a digitalului (până la 85 milioane de euro), o evoluție de +10% a radioului (până la 26 milioane de euro) și de +5% a OOH-ului (până la 30,7 milioane de euro), în timp ce printul este așteptat să scadă din nou cu  5%.

În ceea ce privește topul investitorilor în publicitate în 2017, la fel ca în anul precedent, cele mai mare bugete au fost alocate de companiile din industria farmaceutică, urmate de cele de telecomunicații mobile, respectiv cosmetică, îngrijire personală și curățenie. Investițiile companiilor din retail, electronice și electrocasnice și dulciuri au crescut, în timp ce bugetele din categoriile bere, auto și lactate au scăzut. Investițiile furnizorilor de servicii bancare și de asigurări au rămas stabile, iar restaurantele fast food au intrat între categoriile de top.

Media Fact Book este singurul raport de analiză a pieţei româneşti de media şi publicitate, ghid editat anual de agenţia Initiative, începând din 1997. Pe lângă analiza evoluției pieței de media în ansamblu și a fiecărui canal în parte, ediția din 2018 include o analiză a pieței de media din Europa Centrală și de Est și un capitol dedicat evoluției economiei românești în 2017 și 2018. Raportul integral poate fi descărcat în format digital, gratuit, la www.mediafactbook.ro.

 

Initiative este una din cele mai mari reţele independente de media din lume, asigurând servicii specializate de planificare şi cumpărare de media, de strategie, consultanţă de media şi new media.

Initiative este membră a Interpublic Group of Companies şi este afiliată reţelei internaţionale Initiative Worldwide. În România, Initiative este membră a grupului de companii din care mai fac parte agenţiile MullenLowe, Golin, Profero, Medic One și BPN.

Pentru mai multe informații vă rugăm accesați: http://www.mediafactbook.ro, Facebook sau pe LinkedIn.

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta de navigare și pentru a asigura funcționarea corectă a site-ului. Continuând să folosești acest site, recunoști și accepți utilizarea cookie-urilor.

Acceptă toate Acceptă doar necesarele