Simina Zidaru, Senior Copywriter la MullenLowe, este singurul creativ din România selectat să participe la cea de-a V-a ediție See It Be It, programul Cannes Lions de dezvoltare și accelerare a carierei adresat femeilor din industria de comunicare.
Programul a fost introdus de prestigiosul Cannes Lions pentru a identifica și susține talentele feminine din întreaga lume, oferindu-le acces la conținut relevant și la experți renumiți, ajutându-le să devină viitorii lideri creativi și să aducă schimbarea în această industrie. În 2018 au fost selectate 20 de femei promițătoare din întreaga lume pentru a participa la acest program intensiv.
Simina Zidaru: „E o șansă extraordinară și sunt convinsă că programul, celelalte 19 femei din echipă, experiența în sine mă vor ajuta să evoluez și, la rândul meu, să schimb lucruri în jurul meu. Can’t wait to see it, then be it.”
Damian Nuñez, Chief Creative Officer: „Mă bucur foarte mult că Simina a fost selectată dintre aplicantele din întreaga lume și că va participa la un eveniment cu o asemenea magnitudine. Cred că reprezintă o oportunitate foarte mare pentru cariera ei și abia aștept să împărtășească lucrurile pe care le va învăța colegelor din echipa noastră de creație.”
Simina are o experiență de 6 ani în industria de comunicare creativă, semnând unele dintre cele mai apreciate campanii din România și câștigând peste 30 de premii (Golden Hammer, SABRE, Internetics, FIBRA Awards, Romanian PR Award, ADC*RO și multe altele). Simina a fost 3 ani Creative Associate la agenția de PR Golin, înainte să devină Copywriter și apoi Senior Copywriter la MullenLowe. În această perioadă, a lucrat pentru branduri ale unor companii precum Unilever (Cif, OMO), PepsiCo (Pepsi, Lipton), Mercedes-Benz, Lidl, Farmec (Gerovital), History Channel și alții.
Simina se numără printre cele 20 de aplicante selectate să călătorească la Cannes, unde vor participa la o serie de seminarii, sesiuni de mentorship și întâlniri cu unii dintre cei mai importanți lideri din industria de comunicare creativă globală. De asemenea, ele vor fi invitate speciale ale Festivalului Cannes Lions, în perioada 18-25 iunie, având acces la toate evenimentele din cadrul festivalului, dar și în culisele sălii de jurizare, pentru a afla mai multe despre campaniile care se remarcă anul acesta.
Deținută de grupul american IPG (Interpublic Group), MullenLowe este una dintre cele mai mari rețele de comunicare la nivel mondial, cu peste 90 de agenții în 65 de țări.
În România, MullenLowe face parte dintr-unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare, alături de Initiative (media), Golin (relații publice), Profero (digital), Medic One (comunicare în domeniul medical și farmaceutic) și BPN (media).
Pentru mai multe informații, vizitați romania.mullenlowe.com sau pagina de Facebook MullenLowe Romania.