Laboratorul de Imaginar, prima instalație interactivă care transformă lectura în spectacol, va fi prezentă la Gaudeamus Litoral

Laboratorul de Imaginar – prima instalație interactivă ce transformă experiența cititului într-un spectacol de proiecții – duce povestea mai departe la Caravana Gaudeamus Litoral, în perioada 11-15 august, între orele 15:00 și 23:00, în Piaţeta Perla din Mamaia.

Instalația, semnată de BRD – Groupe Société Générale și scenograful Adrian Damian, în parteneriat cu CINETic (Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative), Aural Eye și TPS_Engage, presupune utilizarea căștilor neuronale pentru măsurarea undelor cerebrale și transformarea acestora în proiecții vizuale în funcție de intensitatea emoțiilor cititorului în momentul lecturii.

Ca susținător al Târgului Gaudeamus, am început acest proiect cu gândul de a stârni curiozitatea și imaginația iubitorilor de lectură, și nu numai, față de ceea ce se întâmplă în mintea lor atunci când citesc. Astfel a luat naștere Laboratorul de Imaginar, o instalație interactivă unică, ce îmbină tehnologia și cultura pentru a transforma o experiență particulară într-un adevărat spectacol vizual. Numărul mare de vizitatori ai standului BRD în timpul primei sale reprezentații cu public – Târgul Internațional Gaudeamus de la București – ne-a confirmat potențialul acestui proiect și ne-a convins să pornim împreună cu Caravana Gaudeamus prin întreaga țară – Cluj-Napoca, Timișoara, iar acum la malul mării”, a spus Sabina Știrb, Brand Communication Manager, BRD – Groupe Société Générale.

Laboratorul de Imaginar este o instalație video interactivă compusă din căști neuronale, care captează undele cerebrale în timpul cititului, un dispozitiv pentru scanarea retinei, un dispozitiv de citire QR code, programare și mapare video. Toate acestea formează un sistem care interpretează datele, le codează și le transformă în proiecții vizuale, la care se adaugă dispozitivul care măsoară nivelul de atenție și cel de imaginație din timpul cititului.

Photo by Vlad Cupsa

Peste 2000 de vizitatori au trecut pragul Laboratorului de Imaginar în cadrul Gaudeamus București (2017), Cluj și Timisoara și au putut vedea în timp real ce efect are cititul asupra creierului lor. Instalația a fost testată și la Teatrul Odeon, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, la Rezidența BRD Scena9, la Noaptea Muzeelor, cât și la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). Fiecare eveniment a adăugat o nouă valență Laboratorului, ce a fost adaptat pentru spectacole de teatru și reprezentații de poezie.

Adrian Damian este scenograf independent, nominalizat de trei ori la Premiile UNITER pentru spectacolele „Viața e vis” și „Iarna”, în regia lui Mihai Măniuțiu, cât și pentru „Cântăreața cheală”, în regia lui Radu-Alexandru Nica, spectacol care i-a și adus premiul UNITER pentru scenografie în anul 2016. De asemenea, a fost laureat cu premiul pentru cea mai bună scenografie din partea Uniunii Artiștilor Plastici în 2015 și de Asociația Criticilor de Teatru din Ungaria în 2016. Este recunoscut în domeniul artei teatrale pentru stilul deosebit și încărcarea decorurilor și obiectelor de recuzită cu emoții și simboluri.

BRD este partenerul Târgul Internațional Gaudeamus pentru al 4-lea an consecutiv, ca parte a seriei de inițiative ale companiei pentru susținerea proiectelor culturale și a creatorilor de conținut din domeniu. Printre acestea se numără Festivalul Național de Teatru Tânăr de la Alexandria – IDEO IDEIS, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Național de Teatru de la București, dar și turneele “Manifest pentru dialog” (Teatrul Radu Stanca – Sibiu, 2015, 2016 și 2017) și Vanilla Skype (Teatrul Act, 2016). În domeniul muzical, BRD susține proiectul SoNoRo Conac și Turneul Stradivarius.

 

BRD – Groupe Société Générale este o bancă universală care oferă servicii atât persoanelor fizice, cât și companiilor și face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Ca actor în societate, BRD investește în cultură, educație și sport, sprijinind proiecte care construiesc, dezvoltă, cresc o nouă generație și aduc valoare pe termen lung. Cultura reprezintă un pilon esențial de dezvoltare a societății, BRD încurajând în această direcție proiecte culturale inovatoare, care să fie recunoscute și apreciate de tineri. Sub această viziune a fost creată Scena9, o platformă tânără de jurnalism cultural care oferă zilnic instrumente de orientare pe harta lumii culturale, și sunt susținute inițiative de teatru, film, artă vizuală contemporană sau muzică clasică.

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta de navigare și pentru a asigura funcționarea corectă a site-ului. Continuând să folosești acest site, recunoști și accepți utilizarea cookie-urilor.

Acceptă toate Acceptă doar necesarele