Campari este principalul sponsor al celei de a 75-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Veneția.
Campari își consolidează asocierea cu lumea filmului, devenind partener al unuia dintre cele mai cunoscute și apreciate festivaluri de profil, aliniindu-se obiectivelor organizatorilor de a promova cinematografia internațională ca industrie, dar și ca o formă de artă și entertainment.
În ultimii ani, Campari a migrat către film pentru a surprinde cât mai bine spiritul brandului emblematic și a faimosului aperitiv milanez. Asocierea dintre Campari și industria cinematografiei a fost susținută prin colaborări cu regizori și actori de renume internațional, care au transpus valorile brandului în scenariu, în seria de scurtmetraje Campari Red Diaries.
Inspirația brandului vine din tot ceea ce derivă din pasiune, ambiție și creativitate, iar asocierea cu Festivalul Internațional de Film de la Veneția exprimă cel mai bine spiritul eclectic Campari.
Brandul va fi prezent în mai multe puncte cheie de desfășurare a evenimentului, având, de asemenea, amenajat un lounge în apropierea covorului roșu, pentru ca toți cei prezenți să se poată bucura de gustul aperitivului emblematic al Italiei, într-un perfect serve milanez.
Campari Lounge este rezultatul muncii mai multor artiști și arhitecți, pentru ca spațiul să se integreze perfect în decor, aducând un omagiu exuberanței caracteristice Veneției. Materialele de cea mai bună calitate și utilizarea elementelor naturale precum apa și lumina amplifică experiența Festivalului, iar vizitatorii devin parte din scenariu, pășind pe covorul roșu, la fel ca într-un film.
Campari va premia cei mai apropiați colaboratori ai regizorilor, care și-au adus contribuția asupra viziunii artistice a ficărui film, oferind premiul Pasiune pentru Film. De foarte puține ori, aportul directorilor de imagine, al compozitorilor sau scenografilor este în întregime recunoscut, în ciuda implicării lor în desăvârșirea produsului finit. Premiul Pasiune pentru Film va fi acordat tuturor celor care își dedică talentul cinematografiei, artiști și co-autori.
Cocktailurile Campari vor putea fi savurate inclusiv în cadrul ceremoniilor de deschidere și închidere a Festivalului, precum și la cele mai exclusiviste evenimente care vor avea loc pe parcursul celor 10 zile, acolo unde arta, pasiunea și spiritul creativ vor fi valorile de bază.
Campari este un simbol al stilului contemporan și autentic. Rețeta unică și inconfundabilă Campari își are originile în Novara, fiind neschimbată încă din anul 1860. Astăzi, gustul unic Campari dă savoare celor mai cunoscute cocktail-uri din lume, fiind obținut dintr-un amestec complex și subtil de ierburi, plante aromatice și fructe cu alcool și apă, ultimele două fiind singurele ingrediente cunoscute din rețeta sa.
Davide Campari-Milano SpA, împreună cu filialele sale („Gruppo Campari”) este un jucător important în sectorul băuturilor la nivel mondial, cu vânzări în peste 190 de țări din întreaga lume, ocupând poziții de lider în Europa și America. Grupul a fost fondat în 1860 și astăzi este al șaselea cel mai mare jucător la nivel mondial în industria de băuturi spirtoase premium. Pentru mai multe informații accesați: www.camparigroup.com