Enel ocupă locul 28 în topul Fortune 2018 al companiilor care schimbă lumea

Grupul Enel a fost inclus în prestigiosul clasament ”Companii care schimbă lumea”, pentru al treilea an din cei patru ani de existență al acestui top al companiilor din lume care au un impact social pozitiv prin activități care constituie un element intrinsec al strategiei și operațiunilor lor de business. Enel ocupă poziția 28 din 63 de companii incluse în clasament în 2018, fiind singura companie italiană inclusă în ediția din acest an.

Publicația Fortune a apreciat Enel pentru angajamentul constant în domeniul energiei regenerabile, confirmat de portofoliul de generare cu emisii zero, care reprezintă acum mai mult de jumătate din producția globală de electricitate a Grupului (51%). Mai mult, clasamentul evidențiază strategia Open Power a companiei Enel, ce presupune consolidarea rolului de promotor al “tehnologiilor și tacticilor verzi alături de numeroși parteneri la nivel global.”

Francesco Starace, CEO și Director General Enel a spus: “Prezența Enel pentru a treia oară în clasamentul Fortune ‘Companii care schimbă lumea’ reprezintă o confirmare a rolului pe care îl are Grupul ca inițiator al schimbării și ca lider în tranziția energetică la nivel global. Fortune evidențiază cum strategia noastră Open Power funcționează ca o platformă care ajută la soluționarea celor mai mari provocări  pe care lumea le are de înfruntat. Pentru a ne crește impactul în toate inițiativele de inovare și sustenabilitate la nivel global, Enel colaborează cu o rețea de companii nou-înființate aflată în continuă creștere și cu parteneri industriali și din domeniul academic. Prin intermediul celor 8 Centre de Inovare, Enel a lansat 147 de proiecte alături de companii start-up, din care 39 au evoluat la faza de dezvoltare industrială în ultimii trei ani.”

Clasamentul „Companii care schimbă lumea” a fost lansat de publicația Fortune în urmă cu patru ani pentru a sublinia credința sa conform căreia capitalismul ar trebui celebrat pentru puterea sa de “prospera făcând bine celorlalți”. Fortune începe procesul cu un apel deschis pentru nominalizări din partea organizațiilor de business, academice și non-profit din toată lumea, în parteneriat cu, printre altele, FSG, o firmă de consultanță non-profit în sfera impactului social, Inițiativa de Valoare în Comun, o platformă globală pentru organizațiile care caută soluții de business pentru provocările sociale, cât și cu Profesorul Michael E. Porter de la Harvard Business School.

O echipă de jurnaliști de la Fortune evaluează și stabilește locul companiilor în clasament în funcție de patru factori:

  • Criteriul impact social cuantificabil definește scara, natura și durabilitatea impactului pe care îl are compania într-o problemă socială specifică;
  • Rezultatele de business definesc beneficiul pe care eforturile cu impact social îl aduc companiei;
  • Gradul de inovare măsoară nivelul de inovare al companiei în comparație cu companii care activează în aceeași industrie și dacă alte companii i-au urmat exemplul;
  • Integrarea corporativă definește gradul în care eforturile unei companii se integrează în strategia generală a acesteia și cât de bine este comunicată strategia la toate nivelurile de activitate.

Grupul Enel este clasat, de asemenea, pe locul 83 al Indicelui Fortune Global 500 al celor mai mari companii din lume. Este inclus în listă de 24 de ani, pe baza rezultatelor financiare solide.

Pentru a vedea clasamentul complet Fortune, vă rugăm să accesați http://fortune.com/change-the-world

 

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta de navigare și pentru a asigura funcționarea corectă a site-ului. Continuând să folosești acest site, recunoști și accepți utilizarea cookie-urilor.

Acceptă toate Acceptă doar necesarele