Farmec, producătorul nr.1 de cosmetice din România – partener al Festivalului Cerbul de Aur 2018

Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, continuă să se implice activ în susținerea evenimentelor culturale, alăturându-se în calitate de partener al noii ediții a Festivalului Cerbul de Aur, care se va desfășura între 29 august – 2 septembrie, la Brașov.

“Ne bucurăm că în acest an putem susține în calitate de parteneri cel mai mare festival internaţional de interpretare din România, care are o tradiţie de jumătate de secol, acest milestone fiind sărbătorit și de către Gerovital anul trecut. Colaborarea se bazează pe dorința de promovare a valorilor românești și pe asocierea organică dintre o companie cu capital 100% românesc și un alt brand autohton de tradiție, care urmărește să se reinventeze ca stil și spirit. Cerbul de Aur are un istoric de succes, similar cu cel al Farmec și ne simțim extrem de onorați, dar și responsabili, să fim alături de festivalul care a reunit de-a lungul timpului nume grele ale muzicii românești, artiști cu care am crescut și care ne-au inspirat. Ediția Cerbul de Aur 2018, desfășurată sub tema „România Centenar”, ne oferă un prilej în plus de a aduce un tribut marilor români din domeniul artistic și nu numai”, a declarat Mircea Turdean, Director General al companiei Farmec.

“Ne face o deosebită plăcere să avem Farmec –  un nume cu rezonanță pentru România, alături de Festivalul Cerbul de Aur 2018. Sunt convinsă că acest parteneriat va aduce tuturor participanților multă bucurie și le va oferi noi oportunități deosebite de a pătrunde în atmosfera distinsă a festivalului”, a adăugat Smaranda Vornicu, Director al Festivalului Cerbul de Aur.

Între 29 august și 2 septembrie, în Piața Sfatului din Brașov, compania clujeană a pregătit o activare specială la care pot participa festivalierii. Admiratorii Farmec pot primi produse cosmetice din gamele Gerovital și Aslavital, oferite de către Consultanții de Frumusețe, în urma unor testimoniale oferite despre ritualul de îngrijire zilnică.

Farmec se implică activ în susținerea proiectelor de impact, atât pe plan local, cât și național. Astfel, în ultimii 2 ani, cu ocazia aniversării a 50 de ani a brandului Gerovital, Farmec a susținut, în calitate de partener, peste 25 evenimente din domeniul sportiv, muzical, al cinematografiei, al educației și dezvoltării personale și a demarat campanii de responsabilitate socială.

 

Farmec S.A. Cluj-Napoca – cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100% românesc – rămâne un brand emblemă pentru România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internaţională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta de navigare și pentru a asigura funcționarea corectă a site-ului. Continuând să folosești acest site, recunoști și accepți utilizarea cookie-urilor.

Acceptă toate Acceptă doar necesarele