Mii de cititori își dau întâlnire, în această seară, la Arcul de Triumf, pentru al șaptelea an consecutiv. Motivul? O nouă ediție Noaptea Cărților Deschise, cel mai mare eveniment de încurajare a lecturii.
Gazda evenimentului este chiar simbolul victoriei și al independenței, Arcul de Triumf, care, de la ora 19.00 și până la miezul nopții, găzduiește pasionații de lectură, noi sau vechi, prietenii cărților și promotorii lecturii și educației în România.
Totodată, pe lângă cititul la comun, participanții vor avea o ocazie unică de a descoperi monumentul-simbol, special deschis cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții. Organizatorii îi așteaptă pe participanți cu spații de lectură inedite, biblioteci, cărți pentru toate vârstele, cât și zone multimedia de informare culturară.
Tot în această seară, începând cu ora 20.00, Arcul de Triumf va fi transformat într-o bibliotecă imensă virtuală, printr-un spectacol de video mapping. Cartea, arta și istoria locului vor fi leitmotivul serii, exprimate într-un mod creativ prin efecte tridimensionale, dinamice, creând astfel un un fantastic univers de cunoaștere.
Spectacolul va îmbina opere celebre ale omenirii, cele mai frumoase biblioteci de pretutindeni, cărți rare sau cărți noi, acompaniate de lumină și suntet, într-o seară dedicată iubitorilor de carte și cultură.
Iar pentru că se sărbătorește Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor, organizatorii îi îndeamnă pe participanți să aducă la eveniment o carte din propria bibliotecă, care va reprezenta biletul lor de intrare. Astfel, toate cărțile strânse vor fi selectate și donate unei comunități defavorizate.
În fiecare an, pe data de 23 aprilie, la inițiativa UNESCO, pasionații de literatură din toată lumea sărbătoresc Ziua Internațională a Cărții și Drepturilor de Autor, având drept scop promovarea lecturii.
Acest lucru se întâmplă și în România în ultimii șapte ani, eveniment sărbătorit alături de prieteni ai cărților, bunici, copii sau părinți, eveniment devenit un manifesto pro-cultură, mai ales în contextul în care România este plasată în statisticile europene ca fiind codașă la capitolul obișnuințelor de lectură.
Evenimentul este organizat de Editura Litera și Primăria Capitalei prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.
Proiect susținut de FAN Courier și Ideea::Bank.
Ilustrația evenimentului este realizată de Mura.
Noaptea Cărților Deschise, ediția 2019, este evenimentul care deschide campania „Cartea în Triumf”, o acțiune de promovare a lecturii în Anul Cărții, organizată de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.