Ziua Publicitatii 2019 // Meet The Speakers | #Netliberare – Challenges and Outcomes with Telekom & Leo Burnett

Pentru al V-lea an consecutiv, Ziua Publicității se întoarce cu perspective fresh din industrie și profesioniști gata să le discute pe 30 mai, la Cinema Elvire Popesco (Bd. Dacia, nr. 77).

Această ediție își propune să culeagă și să dea mai departe idei de succes, să înțeleagă modul în care s-au născut și s-au dezvoltat cele mai bune campanii, evenimente şi platforme media la care ne raportăm astăzi, oferind o viziune de culise.

Direct din spatele cortinei vin să vorbească reprezentanți ai câtorva dintre agențiile și companiile care au dat naștere unor campanii de succes, ce merită să fie deconstruite pentru a oferi o perspectivă de ansamblu asupra întregului proces deopotrivă strategic și creativ. Astfel, vor contura împreună o discuție amplă despre echipe și procese de lucru, așa cum le-au experimentat și parcurs în activitatea lor, ca în final să înțelegem un pic mai mult despre rețetele unei campanii reușite.

Un exemplu de campanie reușită, ca urmare a mixului de succes dintre client și agenție este campania #Netliberare.

Talkul #Netliberare – Challenges and Outcomes este despre amănunte văzute și nevăzute ale poveștii uneia dintre cele mai vizibile și mai premiate platforme de comunicare din România. Victor Stroe (Associate Director & Head of Strategy @ Leo Burnett & Președintele Comitetului de Organizare Effie 2019) și Ruxandra Rău (Director Brand & Communication Strategy @ Telekom) vor povesti despre modul în care construim și ne aliniem unii altora într-o industrie în care sinergiile corecte pot conduce la cele mai frumoase și eficiente campanii, deconstruind o serie de proiecte de succes definitorii pentru creșterea brand-ului.

Meet the speakers:

Ruxandra Rău – Director Brand & Communication Strategy | Telekom România

Cu o experiență de 22 de ani în advertising, Ruxandra este o entuziastă a industriei si crede în puterea brandurilor și a comunicării de a face mai mult și mai bine pentru lumea în care trăim. Își găsește  motivația, inspirația și puterea de a se reinventa văzând impactul pe care munca sa, a echipei sale și a agențiilor partenere îl are asupra nașterii, creșterii și transformării brandurilor, asupra satisfacției clienților și rezultatelor de business. De trei ani este responsabilă de strategia de comunicare și brand pentru Telekom România și de tot ce înseamnă campanii de comunicare, evenimente și activări promoționale, atât pentru clienții rezidențiali, cât și business. A urmat Facultatea de Comerț și Marketing la ASE București, un Masterat în Administrarea Afacerilor la ASE și un Masterat de Comunicare și Relații Publice la SNSPA.

 Victor Stroe – Head of Strategy and Associate Director | Leo Burnett Romania & Președintele Comitetului de Organizare Effie 2019

Victor este responsabil de produsul de comunicare din Leo Burnett pentru toți clienții companiei.

Ziua Publicității:

Evenimentul va începe pe 30 mai de la ora 10.00 și va fi prezentat de Cristian Leonte (Pro TV).

Detalii despre eveniment aici: https://www.facebook.com/events/315497015810155/

Accesul este liber, cu înregistrare pe: https://ove.ro/ziua-publicitatii-2019-behind-the-scenes

***

„Ziua Publicității” este un eveniment prezentat de AQUA Carpatica, organizat cu sprijinul PRO TV şi Philip Morris International.

Parteneri: Domeniile Sâmburesti, Doncafé și KFC
Partener media special: RADIO GUERRILLA
Parteneri media: IQads, SMARK, Paginademedia.ro şi The Institute