MSL a fost desemnată Eastern European Consultancy of the Year 2019

MSL a fost desemnată Eastern European Consultancy of the Year 2019, la gala EMEA Sabre Awards care a avut loc miercuri, 23 mai, la Londra. Holmes Report, organizatorul competiției Sabre Awards, a selectat MSL dintr-o listă de peste 200 dintre cele mai bune companii de PR din întreaga regiune CEE (Europa Centrală și de Est).

Nu este prima dată când MSL este numită cea mai bună agenție din regiune. MSL a mai obținut această distincție în 2013 (prin MSL The Practice) și din nou în 2015, compania situându-se în top 3 cele mai bune agenții de consultanță din regiune în 2011, 2012, 2014 și 2016.

MSL operează în Europa Centrală și de Est în Romania (prin MSL The Practice), Bulgaria, Slovenia și Cehia, care fac parte dintr-un hub regional coordonat de MSL Polonia.

“MSL și-a menținut o rată de creștere de două cifre în Europa Centrală și de Est în ultimii ani. Cu un număr tot mai mare de economii care stagnează sau cresc marginal în această parte a Europei, aceasta nu este o sarcină ușoară. Competențele echipelor care operează în fiecare țară sunt adaptate, în cel mai bun mod posibil, cerințelor și necesităților crescânde ale clienților, care au încetat de mult să caute agenții în sensul clasic. În schimb, aceștia caută parteneri de afaceri responsabili, care îi pot ajuta să-și mențină ritmurile de creștere a afacerilor și, mai presus de toate, să-și protejeze reputația. Suntem foarte multumiți de faptul că MSL devine din ce în ce mai des partenerul lor preferat”, a declarat Sebastian Hejnowski, CEO of MSLGROUP CEE and Chief Growth Officer Publicis Groupe Poland.

În România, rețeaua MSL este prezentă prin MSL The Practice, care oferă servicii integrate de comunicare cu ADN de PR. La nivel local, agenția este parte din Publicis Groupe România, lider pe piața locală de comunicare, care mai include agențiile Publicis, Leo Burnett, Saatchi&Saatchi+The Geeks, Zenith, Starcom și nou-lansata Spark Foundry. Bazându-se pe o filosofie care pune în centrul tuturor demersurilor sale nevoile clienților, Publicis Groupe România pune la dispoziția acestora expertiză și servicii de top, realizate de unii dintre cei mai buni specialiști din domeniu.