Dragoș Bucurenci se alătură echipei de management Philip Morris România

De la 1 iulie 2019 Dragoș Bucurenci se alătură echipei de management a Philip Morris România (PMI) ca Director de Comunicare. În această calitate, va gestiona comunicarea companiei cu publicul extern (consumatori și media). Numirea urmează reorganizarea globală, prin care a fost înființată noua funcție de comunicare, suplimentând structura deja existentă.

“Nu mi-am imaginat că voi ajunge vreodată să lucrez pentru o companie din industria tutunului, dar nici nu mi-am imaginat vreodată că o companie precum Philip Morris va avea curajul să parieze pe un viitor fără fum, în care țigările vor fi înlocuite cu produse mai puțin nocive pentru fumătorii adulți. Am fost alături de proiectul IQOS încă de la începutul lansării sale în România, în calitate de consultant de comunicare, și cred că România, care a fost a patra țară în care acest produs a fost lansat, are șansa de a se afla în epicentrul unei revoluții globale. Atunci când Philip Morris România mi-a propus să schimb rolul de consultant cu acela de director de comunicare, am cumpănit îndelung și am decis în cele din urmă să accept, pentru că îmi plac provocările și pentru că eu chiar cred într-un viitor fără fum. Cred că împreună putem ajuta societatea românească să înțeleagă și să accepte acest concept cu adevărat revoluționar.”

Dragoș Bucurenci este consultant și trainer de comunicare, activist civic și om de televiziune. Absolvent al programului de Master în Administrarea Afacerilor (MBA) al Stanford Graduate School of Business, certificat ca NLP Coach de Academy of Coaching and NLP și trainer autorizat al Process Communication Model® în România, Dragoș a format peste două mii de manageri în public speaking, storytelling și comunicare interpersonală prin compania pe care a fondat-o la întoarcerea de la Stanford, Khastalia. A fondat Școala de Comunicare, a fost consilier de comunicare al comisarului european pentru politici regionale, a construit ONG-urile de mediu Salvați Delta și MaiMultVerde, iar în ultimii ani, în paralel cu Khastalia, a condus departamentul de dezvoltare al fundației Hope and Homes for Children. În prezent, s-a retras din toate celelalte proiecte, urmând a se dedica din 1 iulie activității de la Philip Morris International.

“Suntem hotărâți să înlocuim țigările cu alternative fără fum, care combină tehnologia avansată cu validări științifice solide. Avem nevoie de oameni care să continue comunicarea acestor eforturi în exteriorul companiei Philip Morris. Am încredere în experiența lui Dragoș Bucurenci pentru consolidarea eforturilor de comunicare de până în prezent. Efortul de comunicare către publicul extern gestionat de Dragoș alături de activitatea echipei de Corporate Affairs condusă de Alexandra Olaru, care va continua să colaboreze cu autoritățile într-un mod constructiv și transparent, pentru un mediu fiscal și de reglementare echitabil și predictibil și va consolida abordarea inovatoare a companiei pe piața din România sunt esențiale pentru transformarea companiei noastre și a industriei tutunului.” a declarat Branislav Bibic, director general.

 ******

Philip Morris International: construirea unui viitor fără fum

Philip Morris International (PMI) transformă industria tutunului pentru a crea un viitor fără fum și, în cele din urmă, pentru a înlocui țigaretele convenționale cu produse fără fum în beneficiul adulților care altfel ar continua să fumeze, al societății, companiei și acționarilor săi. PMI este lider internațional în industria tutunului și se ocupă cu fabricarea și comercializarea țigaretelor, a produselor fără fum și a dispozitivelor și accesoriilor electronice aferente acestora, precum și a altor produse care conțin nicotină pe piețele din afara SUA. PMI construiește o nouă categorie de produse fără fum, care, deși nu sunt lipsite de riscuri, sunt o alegere mult mai bună decât continuarea fumatului tradițional. Prin eforturi multidisciplinare în dezvoltarea de produs, tehnologie de ultimă generație și oameni de știință de top, PMI își dorește să se asigure că produsele sale fără fum răspund preferințelor fumătorilor adulți, precum și cerințelor riguroase de reglementare. Portofoliul de produse fără fum IQOS include produse care încălzesc tutunul în loc să îl ardă și produse cu vapor care conține nicotină. La 31 martie 2019, PMI estimează că aproximativ 7.3 miloane de fumatori adulți au încetat să fumeze și folosesc IQOS. Acesta este disponibil spre comercializare în 47 de piețe în orașe cheie sau la nivel național sub marca IQOS. Pentru mai multe informații, accesați site-urile PMI și PMIScience.

 

 

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta de navigare și pentru a asigura funcționarea corectă a site-ului. Continuând să folosești acest site, recunoști și accepți utilizarea cookie-urilor.

Acceptă toate Acceptă doar necesarele