București, 30 septembrie, 2020 – COMvergence a publicat cel mai recent studiu global dedicat pieței de media pentru prima jumătate a anului 2020 – “New Business Barometer for H1 2020”.
Conform raportului realizat de COMvergence, companie independentă care monitorizează evoluția piețelor de media la nivel internațional, GroupM este desemnat grupul de media numărul 1 pe segmentul de new business, atât pe piața locală, cât și la nivel global, cu performanțe de new business și retenție de 3.7 miliarde USD.
“În contextul actual este un rezultat care ne aduce o dublă bucurie. Pe de o parte, suntem bucuroși pentru că este o validare a muncii echipelor noastre, iar pe de altă parte, ne bucurăm că putem să vorbim și despre semnale pozitive în industrie. De la începutul pandemiei ne-am mobilizat să rămânem aproape de clienții noștri, cu toată expertiza, suportul și energia și să ne păstrăm ambiția de a face new business, în ciuda situației actuale. Cu atât mai mult cu cât toate studiile noastre interne ne-au arătat că, în timpuri de criză, consumatorii se așteaptă ca brandurile să comunice și să rămână active și relevante” – Marian Petcu, Growth Lead GroupM.
GroupM România a reușit performanța de a se clasa pe primul loc pe piața locală, prin retenții foarte valoroase și prin câștigarea de noi parteneri care au decis să aleagă soluțiile de comunicare propuse de agențiile din grup. Conform raportului, valoarea totală a licitațiilor câștigate este de 12.6 milioane USD.
—
GroupM este lider-ul global de management al investițiilor în media, care gestionează peste 50 miliarde USD în investiții anuale de media, prin intermediul agențiilor Mindshare, MediaCom, Wavemaker, Essence, m/SIX și Xaxis. GroupM creează reale avantaje competitive pentru clienții săi prin intermediul specialiștilor din întreaga lume, oferind informații valoroase despre tendințele pieței cu privire la comportamentul consumatorilor și diverse platforme de media, expertiză de trading, market-leading brand-safe media, soluții tehnologice, conținut și multe altele.
Mai multe despre GroupM
@GroupMWorldwide on Twitter
https://www.linkedin.com/company/groupm
It works 15 minutes after you take the pill and it works for 6 hours, thanks to its active ingredient Avanafil. cialis generic Its side effects include headaches, flushing, nasal congestion, dizziness and back pain.