București, 21 octombrie, 2020 – În România lui 2020, investiția în educație este în continuare o nevoie majoră. Contextul pandemiei a făcut această nevoie și mai vizibilă, copiii din zonele vulnerabile fiind mai afectați ca niciodată. Prin campania Modele pentru viitor, Teach for Romania și Ogilvy, alaturi de GroupM, au lansat o invitație către toți cei care vor să investească în educație pe termen lung.
Un SMS simplu. Un gest care ia câteva secunde. Un impact pe care poate nu îl conștientizăm imediat, dar care se resimte în timp. De ani buni, misiunea Asociației Teach for România este aceea de a investi în oameni care pot să ridice sistemul de educație din România, în profesori care inspiră minți și pot schimba destine prin munca și implicarea lor.
Campania Modele pentru viitor a pornit de la un insight la fel de simplu, o realitate cu care orice om trecut prin școală se poate identifica: acel profesor model, acel dascăl care i-a deschis mintea la un moment dat, cu un gest sau cu un cuvânt. Fiecare copil are nevoie de un astfel de moment, iar campania realizată de Ogilvy și Teach for Romania susține acest drept, această șansă. O simplă donație este o investiție în formarea profesorilor model de care au atât de multă nevoie elevii, mai ales cei din mediile defavorizate.
„În Ogilvy avem tradiție în susținerea proiectelor legate de educație. Legătura cu prietenii noștri de la Teach for Romania durează deja de ani buni și se bazează pe credința comună în faptul că educația poate întrerupe cercul vicios al sărăciei ereditare. Teach for Romania face asta cu fiecare #profesormodel în cele mai defavorizate zone ale țării și suntem bucuroși să-i ajutăm cu această nouă campanie. SMS 8844model este mai mult decât o donație, este o investiție în educație pe termen lung” – Dani Macarie, Creative Director.
Sumele colectate vor fi alocate pregătirii cât mai multor profesori model în școlile publice, mai ales în mediile vulnerabile unde investiția în educație este vitală.
Investiți în educație SMS 8844MODEL
Ogilvy România Group
Ogilvy România face parte din rețeaua internațională Ogilvy. Compania creează experiențe si platforme de comunicare personalizate care răspund celor mai specifice nevoi ale brandurilor, prin următoarele arii de expertiză, la nivel integrat: strategie de brand, advertising, customer engagement, PR & Influence și digital transformation. Portofoliul de clienţi cuprinde companii pentru care Ogilvy România dezvoltă campanii de comunicare, atât la nivel local, cât şi la nivel international, precum Kimberly Clark, Dr. Oetker, Berlin – Chemie, Dr. Max, Globalworth, Leroy Merlin, Bayer, OMV Petrom, Johnson & Johnson, Sonae Sierra, Sodexo şi multe alte branduri de renume. Mai multe despre proiectele și campaniile dezvltate de Ogilvy România sunt disponibile aici