Sportivii CSU Știința București au discutat, în premieră pentru România, cu Dr. Benjamin Fernandez, unul dintre cei mai recunoscuți specialiști în medicina sportivă la nivel global, la invitația CSU Știința București și Mastercard

București, 26 octombrie 2020

La invitația Clubului Sportiv Universitar Știința București, Dr. Benjamin Fernandez, unul dintre cei mai renumiți experți în medicină sportivă, a venit în premieră în România pentru a susține un curs dedicat jucătorilor și staff-ului tehnic al Clubului. Realizată cu sprijinul Mastercard, partenerul exclusiv al echipei de baschet masculin U16 din cadrul Clubului Știința București, activitatea se înscrie într-un program complex, conceput pentru a le asigura sportivilor cel mai înalt nivel de pregătire, în vederea obținerii celor mai bune performanțe.

Dr. Benjamin Fernandez este Profesor Asistent în cadrul Departamentului de Morfologie și Biologie Celulară și Profesor în Medicină la Universitatea Oviedo din Spania încă din anul 2000, Medic la Clinica de Medicină Sportivă din cadrul Universității Oviedo din anul 2005 și Profesor Asociat în cadrul Comitetului Olimpic din Spania din anul 2002.

În cadrul cursului, Dr. Benjamin Fernandez a discutat alături de membrii Clubului despre monitorizarea anumitor indicatori-cheie care arată nivelul condiției fizice a jucătorului, importanța unui plan de antrenament individual, conturat pe nevoile specifice ale fiecărui sportiv, principii de nutriție, precum și procedee de recuperare în urma accidentărilor, pentru minimizarea efectelor și a timpului necesar revenirii la cea mai bună formă pentru joc. Specialistul recomandă realizarea testelor periodice, practice și de laborator, pentru a observa modul în care organismul reacționează la efort și se adaptează stresului din timpul competițiilor. Toate aceste aspecte contribuie semnificativ la prevenirea epuizării sportivului și la evitarea apariției oboselii cronice. În urma acestor tipuri de evaluări poate fi controlată și alimentația, astfel încât fiecare sportiv să aibă un plan de nutriție adaptat nevoilor sale.

De asemenea, Dr. Fernandez a subliniat beneficiile exercițiului fizic pentru sănătatea corpului și a minții și necesitatea integrării sportului în rutina zilnică, pentru întărirea imunității. Astăzi, se cunoaște că exercițiul fizic este medicamentul optim pentru numeroase tipuri de afecțiuni: ale inimii, boli asociate îmbătrânirii precum pierderea masei musculare, boli neurologice, Alzheimer, și reduce riscul apariției unor tipuri de cancer, cum este cel mamar sau al prostatei. Totodată, Doctorul recomandă sportul persoanelor de toate vârstele, menționând că fiecare trebuie să aibă acces la sport și posibilitatea să facă mișcare zilnic.

În această perioadă, având în vedere contextul dat de pandemie, grupele de juniori ale secției de baschet CSU Știința București se pregătesc în conformitate cu ordinele emise de autorități, așteptând startul competițiilor oficiale. Grupele U16 și U18 vor participa în acest sezon atât în competiția națională, cât și în competiția internațională European Youth Basketball League – în cadrul căreia își vor măsura forțele cu echipe puternice din Europa (e.g. Bayern Munchen).

###

Despre Mastercard

Mastercard, https://www.mastercard.ro, este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Misiunea noastră este să generăm și să dezvoltăm o economie digitală atotcuprinzătoare, care să ofere tranzacții sigure, simple, inteligente și accesibile, în beneficiul tuturor, de pretutindeni. Prin transfer de date sigur și prin rețele impenetrabile, prin parteneriate și cu pasiune, inovațiile și soluțiile noastre le permit persoanelor fizice, instituțiilor financiare, guvernelor și companiilor să își atingă potențialul maxim. Coeficientul nostru de decență (DQ) este pilonul de bază al culturii care ne reprezintă și pe care se sprijină tot ceea ce facem în companie și în afara ei. Conexiunile noastre acoperă peste 210 țări și teritorii, astfel încât construim o lume sustenabilă care le oferă tuturor accesul la posibilități de neprețuit.

Despre CSU Știința București

Clubul Sportiv Universtiar Știința București, înființat în anul 1949, este un club sportiv studențesc ce funcționează după o strategie occidentală de management și bune practici. Asemenea universităților americane și vest-europene, Știința București și-a propus să transforme studenții ambițioși în sportivi cu performanțe, iar pe sportivii ambițioși în indivizi preocupați și de carieră și de formarea lor profesională. Secția de baschet a clubului este înființată în anul 2011, de atunci având sezon de sezon rezultate notabile, clasări pe podium în cadrul competițiilor interne și numeroși sportivi și membri ai staff-ului cooptați în echipele naționale. În cele 8 sezoane, secția de baschet a CSU Știința București a cucerit  5 medalii de aur, 4 de argint și 3 de bronz.

Do not store the device with the needle on it. cialis in malaysia Protect from both light and heat.

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta de navigare și pentru a asigura funcționarea corectă a site-ului. Continuând să folosești acest site, recunoști și accepți utilizarea cookie-urilor.

Acceptă toate Acceptă doar necesarele