Mindshare își consolidează poziția de partener principal al Unilever pentru servicii de media, la nivel global și local

București, septembrie 2021

Rețeaua globală Mindshare, parte din Grupul WPP, a reușit să își consolideze poziția de partener principal al Unilever, în urma finalizării procesului global de selectie, unul dintre cele mai mari pitch-uri ale momentului.

Pitch-ul Unilever, care a acoperit toate serviciile integrate, a avut ca obiectiv identificarea și consolidarea agențiilor partenere pe zone geografice.

Digitalizarea rapidă a vieților consumatorilor, accelerată și mai mult de pandemia recentă, a dus la o convergență a mediilor de comunicare cu comerțul, zona de entertainment și de shopping online, oferind numeroase oportunități, foarte atractive pentru branduri. În acest context, ne bucurăm să ne continuăm călătoria alături de parteneri de cursă lungă, cu care am colaborat de-a lungul multor ani”- Luis Di Como, Executive Vice President Global Media al Unilever

Unilever și-a lansat strategia globală “Get on the frontline”, plecând de la principiul că business-urile nu trebuie să se raporteze doar la venituri si profit, ci trebuie să pornească din realitatea de zi cu zi a societății și că brandurile joacă un rol tot mai important în abordarea unora dintre problemele majore cu care se confruntă astăzi planeta și societatea, în general.

În același spirit, Mindshare și-a lansat recent noua sa poziționare “Good growth”, care se bazează pe credința că astăzi, în epoca platformelor digitale, consumatorii au mai multă putere ca niciodată, astfel că brandurile trebuie să le ofere cu adevărat valoare și, în același timp, trebuie să fie real sincronizate cu principiile și credințele lor.

Mindshare ne este partener media de peste 20 de ani în România, iar longevitatea acestui parteneriat spune totul, așa că ne bucurăm că vom avea prilejul să colaborăm cu succes și în anii următori. Peisajul media devine tot mai complex, zona de digital este în creștere accelerată, la fel și cea de e-comm, iar un partener media cu expertiza Mindshare este o garanție a dezvoltării sănătoase pentru brandurile Unilever” –  Maria Bucur, Media Manager Unilever South Central Europe.

“Confirmarea Mindshare ca partener principal pentru servicii de media pentru un brand de nivelul Unilever este o onoare și o provocare. Să reușești să menții un astfel de parteneriat, la finalul unuia dintre cele mai mari pitch-uri globale, vine cu o imensă responsabilitate și față de client și față de consumatorul final” – Cătălin Găitănaru, CEO Mindshare România.

Pe piața locală, Unilever și Mindshare au realizat, de-a lungul colaborării de peste 20 de ani, o serie de inovații în industria de media si comunicare – spre exemplu, Unilever a fost primul advertiser din România care a folosit campanii video pe Youtube, în urmă cu 8 ani. De asemenea, ca o dovadă a încrederii acordate, Unilever a încredințat Mindshare România coordonarea mai multor piețe din zona Europei de Sud-Est (Serbia, Muntenegru, Bulgaria, Moldova).

Serviciile de media ale Unilever sunt gestionate de Mindshare în SUA, UK & Irlanda, India și Asia de Sud, Indonezia, Filipine, Thailanda, Vietnam and Asia de SE, Olanda, Belgia, Italia, Suedia, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Polonia și piețele din Europa de Est.

Mindshare este una dintre cele mai mari agenții globale de media, specializată în servicii de consultanță de marketing, media și comunicare, parte a GroupM și WPP. Punctul forte al Mindshare îl reprezintă rețeaua globală, atât prin dimensiuni și răspândire, cu 9300 de profesioniști în 86 de țări, dar mai ales prin cunoștintele lor și prin modul în care aceștia comunică între ei și actionează ca o adevarată echipă integrată. Filozofia Mindshare se bazează pe trei cuvinte cheie – „Speed, Teamwork, Provocation”.

 

 

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta de navigare și pentru a asigura funcționarea corectă a site-ului. Continuând să folosești acest site, recunoști și accepți utilizarea cookie-urilor.

Acceptă toate Acceptă doar necesarele