București, 21 noiembrie 2024
Golin România a obținut 11 premii din 16 nominalizări la ediția din acest an a Romanian PR Award: 3 Golden Awards, 7 Silver Awards și o Diplomă de Excelență. Premiile obținute reconfirmă performanța agenției și valoarea creativă a campaniilor realizate.
Golin a obținut trei Golden Awards cu campaniile Hunger Games (Joacă, nu jocuri) și The Smallest Room (Camera cea mai mică) realizate pentru Salvați Copiii, precum și cu Tested is Hot (Testat e hot!) pentru MedLife. Totodată, agenția a câștigat șapte trofee de argint pentru aceleași campanii, dar și pentru Sprijin pentru îngrijirea copiilor și facilitarea integrării pe piața muncii a ucrainenilor strămutați și a comunităților vulnerabile din România, o inițiativă lansată de Salvați Copiii, Jobs for Ukraine, Centrul Mastercard pentru Creștere Incluzivă și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). În plus, Golin a primit o Diplomă de excelență pentru campania Largest LEGO Brick Diorama in the World, realizată pentru LEGO România și RoLUG.
Romanian PR Award, ajunsă la cea de-a 22-a ediție, este o competiție dedicată recunoașterii proiectelor remarcabile din domeniul relațiilor publice din România. Evenimentul oferă o perspectivă asupra evoluției și performanțelor industriei de PR din România.
***
Despre Golin România
Golin România este afiliată la una dintre cele mai valoroase rețele internaționale de PR, Golin Worldwide, agenție de Relații Publice care își aliniază eforturile de creație și data cu business-ul clienților pentru a livra rezultate cu impact. Împreună ajungem la cele mai valoroase insight-uri și colaborăm într-un mediu incluziv, creăm cu mult curaj și orientați către rezultate. Cei 1.700 de angajați Golin la nivel global operează în peste 50 de birouri din întreaga lume, ceea ce ne permite să venim cu soluții complete pentru piețe multiple și pentru programe de comunicare regionale sau globale. Golin a fost numită Global Agency of the Year în cadrul PR Week 2021, 2020 și 2019 și PRWeek U.S. 2024. De asemenea, a fost desemnată Agenția Anului din regiunea Americii de Nord, în cadrul PRovoke Media 2021, Midsize Consultancy of the Year la SABRE EMEA 2023 și Research & Measurement Team of the Year în cadrul edițiior AMEC Awards din 2023, 2022, 2021, 2020 și 2019. Golin este prima agenție de PR care a obținut Gold și Silver pentru creativitate, în cadrul Festivalului Cannes Lions din 2019, ca în 2024 să devină prima agenție de PR care câștigă premii Grand Prix la Cannes Lions.
În România, Golin face parte din unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare, Lowe Group, alături de MullenLowe (agenție integrată de marketing și comunicare), Initiative (media), Medic One (comunicare în domeniul medical) și Path (unit-ul specializat în analiza și interpretarea datelor). Pentru mai multe informații vizitați http://golin.ro sau pagina de Facebook Golin Romania.