Pum Lefebure, Președinta juriului ADC*RO Awards. Despre lecția anduranței în creativitate

Creativitatea nu apare din nimic — se construiește din pasiune, curiozitate și capacitatea de a te adapta constant. Toate acestea definesc parcursul lui Pum Lefebure, co-fondatoare și Chief Creative Officer la Design Army (SUA), o forță globală în design și branding. Anul acesta, Pum este președinta ADC*RO Awards, festivalul care celebrează ideile curajoase și perspectivele neobișnuite care dau sens creativității.

Mai sunt doar trei săptămâni până la Gală, evenimentul care premiază cele mai inspirate campanii din România. Înscrierile sunt deschise până pe 29 octombrie, iar Gala ADC*RO Awards va avea loc vineri, 14 noiembrie, la Teatrul Apollo111.

Cum arată, în viziunea lui Pum Lefebure, campaniile care schimbă regulile jocului? Cum se măsoară creativitatea și unde se întâlnesc visul și adaptarea? Aflați mai jos, direct de la președinta juriului ADC*RO Awards 2025.

Ce contează cel mai mult?

În lumea creativității, nu poți mulțumi pe toată lumea — iar dacă reușești, probabil că rezultatul e prea sigur, prea „vanilie”. Așa vede lucrurile Pum Lefebure, care spune că adevărata creativitate se ascunde în combinații neașteptate — precum o înghețată cu susan, ceai verde sau sos iute.

Pentru președinta juriului ADC*RO Awards, curajul este ingredientul care face diferența. Într-o perioadă dominată de viteză, zgomot și presiune, campaniile memorabile sunt cele care îndrăznesc să viseze. „Designerii sunt, prin definiție, visători. Iar visul e primul pas către inovație”, spune Pum Lefebure.

Aceasta este și filosofia ADC*RO Awards — un festival care pune în lumină curajul creativ, ideile autentice și viziunile care schimbă percepții. După ani în care industria ducea lipsa unui eveniment dedicat creației, ADC*RO Awards a devenit un reper, reunind un juriu format din nume sonore ale publicității internaționale și recunoscând puterea ideilor care inspiră. 

Curiozitate, concentrare, adaptare

Pum Lefebure, președinta juriului ADC*RO Awards, este co-fondatoare și Chief Creative Officer la Design Army (SUA) – o voce influentă în designul contemporan și o creativă premiată la nivel internațional. „Ca antreprenor și designer, trebuie să fii curios. După 20 de ani de muncă, curiozitatea e cea care te ține viu”, spune ea.

Născută în Thailanda și stabilită în SUA, Pum Lefebure a construit campanii pentru branduri globale precum Adobe, Netflix, PepsiCo, The Ritz-Carlton sau Hong Kong Ballet. Ea crede în puterea concentrării și a pasiunii: „Mai bine faci un lucru foarte bine, decât trei pe jumătate. Fie că ești sportiv sau muzician, progresul vine prin exercițiu și dedicare.”

Fostă președintă de juriu la Cannes Design Lions, One Show Design, AdFest și London International Awards, Pum a fost recunoscută cu distincții de la D&AD, ADC, Red Dot, AIGA și multe altele. Filosofia ei rămâne aceeași: echilibrul perfect între artă și business — pentru că, spune Pum Lefebure într-un interviu, „designul bun este fundația unei afaceri bune.”

Designul, spune Pum Lefebure, trebuie să îmbine strategia cu arta seducției — să caute emoția, să impresioneze și să lase urme. Pentru ea, măiestria și atenția la detalii rămân acele elemente profund umane pe care nicio tehnologie, nici măcar inteligența artificială, nu le poate înlocui.

„Un design bun bucură privirea, dar și provoacă mintea”, afirmă Pum. „Sunt multe exemple de design frumos, dar frumusețea nu e suficientă. Designul bun merge mai departe — lasă o impresie care durează, iar durabil este cuvântul-cheie.”

Printre campaniile emblematice semnate de ea se numără Hong Kong Ballet, premiată la The One Show și AIGA DC Awards, dar și proiectele pentru Georgetown Optician, devenite un reper al stilului Design Army — un mix unic de umor suprarealist, cinematografie și artă regizorală meticuloasă.

ADC*RO Awards: Înscrieri, Jurizare, Premii

Lucrările pot fi înscrie pana pe 29 octombrie, prin intermediul platformei IQads.

Jurizarea online a finalistelor se desfășoară între 30 octombrie și 6 noiembrie.

Gala ADC*RO Awards va avea loc vineri, 14 noiembrie la teatrul Apollo111.

Lucrările înscrise vor fi evaluate de juriul internațional pentru următoarele categorii:

  • Film & Audio
  • Print & Outdoor
  • Interactive & Mobile
  • Design
  • Brand Experience
  • Integrated & Innovation

Juriul ADC*RO Awards 2025 este format din:

  • Pum Lefebure, Co-Founder & Chief Creative Office The One club
  • Angel Iskrev, Creative Director & Co-founder @ proof
  • Fernando Silva, Creative Copywriter & Supervisor @Uzina
  • Una Rozenbauma, Creative Director, Rozenbauma un māsas
  • Juraj Dvorecki, Creative Director oh my DOT
  • Martin Polcovick, Associate Creative Director THIS IS LOCCO
  • Pedro Americo, Creative Director Fraser
  • Ana Rocha, Executive Creative Director VML London
  • Seppl Kretz, Managing Partner & Creative Director Magma Music Agency
  • Muhmmet Avsar, Senior Copywriter Havas İstanbul

În cadrul Galei ADC *RO Awards se vor acorda premiile Bronz, Silver și Gold în fiecare categorie, iar în final juriul va nominaliza și va alege Grand Prix-ul festivalului.

Festivalul beneficiază de susținerea The Institute, care va expune premiile categoriei de Design în cadrul Romanian Design Week 2026.

Înscrieri

Înscrierile au loc în perioada pana in data de 29 octombrie, prin intermediul platformei IQads, in acest form.
Lucrările premiate lunar în cadrul Top ADC beneficiază de un tarif special de 100 EUR per înscriere, iar pentru celelalte lucrări, taxa de participare este de 180 EUR per înscriere. 

Guideline:

Pasii: Inscrierea Online >> Plata pentru inscriere in contul asociatiei / Emiterea facturii >> Validarea Inscrierii

  • Intrucat juriul este strain, atat descrierea campaniei (CONTEXTUL) cat si creativele (ad-urie campaniei) trebuie inscrise in engleza, respectiv cu text subtitrat in formular.
  • Dupa inscriere vei primi un mail cu detalii de la organizatori si cu factura corespunzatoare inscrieriilor facute.
  • Plata se face de catre agentia/compania care a inscris in contul asociatiei.
    Suma corespunzatoare inscrierii, platita in RON, la cursul zile platii in:
    IBAN: RO54RNCB0072126565630001, BCR | Asociatia Art Directors Club Romania
  • O campanie se poate inscrie la mai multe categorii, fiecare categorie fiind considerata o inscriere.
  • Pentru informatii sumplimentare va raspunde Ioana Dogaru – Ioana_Dogaru@heist-industries.com
    Ioana este Project Manager pentru ADC*RO Awards

ADC *RO Awards este și un exercițiu de încredere în puterea ideilor de a schimba industria și comunitatea. Munca celor care se ocupă cu această resursă imprevizibilă, creativitatea, merită recunoscută și dată mai departe. 

Festivalul ADC*RO Awards, singura competiție de creație publicitară

După mai mulți ani în care în peisajul festivalurilor de comunicare din România a lipsit un festival dedicat creației publicitare, sub bagheta ADC*RO se cristalizează din ce în ce mai clar competiția ADC*RO Awards.

Legată inițial de programul-barometru al Asociației ADC*RO, TOPUL ADC, treptat competiția se desprinde ca un festival de sine-stătător, cu un juriu format din nume importante ale publicității internaționale. În 2024, juriul a beneficiat de bagheta creativă a Susanei Albuquerque, Creative Director Uzina.

Din juriu au făcut parte nume precum: Pum Lefebure, Vice Chairman The One Show for Creativity & Co-founder & Chief Creative Officer Design Army (SUA), Stefanie Huber – Board Member ADC Europe, Independent Creative Director & VP ADC Elvetia, Emiliano Gonzalez, Chief Creative Officer McCann Madrid (Spania), Hannes Boeker, Board Member ADC Europe, Creative Brand Strategist Alpha Tauri/Red Bull (Austria), Janez Rakuscek, Board Member ADC Europe, Executive Creative Director Luna/TBWA (Slovenia), Beqa Meparishvili, Board Member ADC Europe, Chief Creative Officer Windfor’s (Georgia), Rimantas Stanevicius, Board Member ADC Europe, Creative Director Milk (Lituania), Juraj Kovac, Board Member ADC Europe, Creative & Strategy Director, This is Locco (Slovacia), Mihnea Gheorghiu, Global Chief Creative Officer, LePub (Italia), Romulus Petcan, Executive Creative Director Publicis Conseil (Franta).

Despre ADC*RO

Art Directors Club România (ADC*RO) a fost înființat în 2008 și reprezintă o asociație non-profit, al cărei obiectiv este acela de a promova și recunoaște excelența în creativitate.

Misiunea organizației este de a conecta și de a aduce împreună cele mai puternice talente creative și de a le pune la dispoziție instrumente prin care să se manifeste cu solidaritate, generozitate și excelență profesională.

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta de navigare și pentru a asigura funcționarea corectă a site-ului. Continuând să folosești acest site, recunoști și accepți utilizarea cookie-urilor.

Acceptă toate Acceptă doar necesarele