Recrutăm mentori pentru cea de-a patra ediție MentorIAA

Ne pregătim pentru o nouă ediție a programului de mentorat început în 2018, MentorIAA, dedicat studenților și juniorilor din marketing, comunicare și advertising. MentorIAA își propune să faciliteze experiențe de mentorat 1 :1 pentru studenți din facultățile de marketing și comunicare alături de profesioniști seniori din industrie Dacă lucrezi în industrie și ai deja ceva experiență, ne-am bucura să fii alături de noi ca mentor pentru unul sau mai mulți tineri. Înscrie-te aici.  Să ghidezi, să susții sau să ajuți pe cineva cu mai puțină experiență îți poate aduce o super împlinire. Cel puțin asta ne-au povestit unii dintre mentorii de la edițiile anterioare. În acești 4 ani, ne-au fost alături seniori din companii și agenții de top, ca de exemplu McCann Romania, Coca-Cola, Ursus, Telekom, Avon, Centrade, BCR cât și antreprenori. Puteți găsi câteva din perspectivele lor aici. Ce presupune MentorIAA ? 6-8 ședințe de discuții informale în care vei ghida unul sau mai mulți tineri la început de carieră, prin puterea poveștilor tale reale, on the job. Te poți înscrie ca mentor, aici.  De ce să fi mentor? Pentru că nouă ne-a lipsit un astfel de program și a trebuit să ne adaptăm din mers Pentru că e posibil să-ți găsești un nou coleg la birou 🙂 Pentru că e important să ne diversificăm cercul social Pentru că..sharing is caring 🙂 Posibilitatea de a oferi din know-how-ul acumulat Pentru că e important pentru noi toți să ne creem o rețea solidară și să o extidem mai departe de relațiile formale de la birou Pentru că întotdeauna avem de învățat de la generațiile mai tinere Te așteptăm în MentorIAA 🚀

Școala IAA și MentorIAA înseamnă educație experiențială în marcomm, pentru orice nivel

În 2020, IAA România continuă să își consolideze misiunea educațională prin cele două programe: Școala IAA de Marketing și Comunicare și MentorIAA. Astfel, pasionații de publicitate, comunicare și marketing de orice nivel pot intra într-un dialog educațional intergenerațional oricare ar fi nivelul lor de dezvoltare. Studenților (licență, master sau doctorat, cu sau fără frecvență, de la instituții de stat sau private) le sunt dedicate două module din cadrul Școlii IAA: Fundamentele Marketingului și Comunicării – 20 martie – 11 iunie Strategie și Planificare Media – 27 februarie – 23 mai Pentru acestea, studenții au un preț dedicat (500 eur + TVA) și posibilitatea de a plăti în rate. Astfel, raportat la alte costuri ale educației, un modul costă aproximativ două treimi din prețul unui an universitar, iar la finalul acestuia cursanta sau cursantul obține o înțelegere practică, aprofundată a diferitelor nișe de marketing sau, respectiv, media. Poate mai important decât atât, ea sau el intră într-o comunitate de profesioniști practicieni, profesori dar și colegi, iar asta îl/o va ajuta să își găsească jobul potrivit. Pentru cei care au deja câțiva ani de experiență dar vor să să își aprofundeze cunoștințele, Școala IAA propune două module: Strategie de Marketing și Comunicare Digitală – 3 aprilie – 11 iulie Marketing și Comunicare Strategică – 20 martie – 11 iulie Bineînțeles, modulele Fundamentele Marketingului și Comunicării și Strategie și Planificare Media sunt deschise și celor mai experimentați care își doresc să își schimbe parcursul profesional. În acest an, IAA a consolidat și MentorIAA, un program de mentorat gratuit dedicat celor care studiază marketingul și comunicarea. MentorIAA presupune o relație de prietenie profesională, de la egal la egal, între un senior din industrie și un student, un schimb de experiențe reale, de la job, de idei. Obiectivul acestui program, completat de seria de discuții MentorFEST, este susținerea parcursului educațional al studentului de către mediul de business. Cu alte cuvinte, mentorii înscriși în program, vorbitorii de la MentorFEST și organizatorii creează un cadru prin care studenții sunt ajutați să poată lua decizii conștiente și asumate în ceea ce privește cariera lor viitoare. Înscrierile în MentorIAA se fac aici, gratuit. Profesioniștii care au participat în primele două ediții ale programului MentorIAA sau în alte programe de mentorat au remarcat că în aceste contexte au și ei foarte mult de învățat, în mod mai puțin așteptat. Chiar dacă seniorii – mentori sunt cei care împărtășesc din cunoștințele lor practice, această învățare participativă e de asemenea foarte valoroasă pentru ei. Efectul este că îi scoate din zona de confort și îi așază față în față cu cineva dintr-o altă generație, poate cu 15-20 de ani mai tânăr, de la care pot afla alte moduri de a gândi și a percepe lumea, insighturi specifice categoriei de vârstă și chiar trick-uri tehnologice. Prin aceste programe complementare, IAA România își propune să susțină demersurile de dezvoltare profesională a industriei pe orice palier de experiență, prin facilitarea întâlnirilor offline (MentorFEST), a schimburilor de experiență non-formale (MentorIAA) și prin cursurile tip mini-MBA de la Școala IAA.  

De vorbă cu Ludmila Matei – Business Consultant & Executive Coach în UK

Ce te-a motivat să te înscrii în cadrul acestui proiect? Creșterea și evoluția industriei marcom din România este posibilă numai cu implicarea sustenabilă și responsabilă a oamenilor din industrie. Ce părere ai despre această inițiativă a IAA România? Am revenit la a doua ediție pentru că doar o primă participare nu m-a satisfăcut. E treabă multă. Și nu e ușoara. Gândurile cu care am plecat după prima ediție sunt mixte și conflictuale. Pe de o parte tineri care își doresc să afle cât mai mult. Flămânzi de informație. Showing up. Pe de altă parte, însă, aceeași tineri mai degrabă pasivi, i-am simțit supuși. Cuminți, buni la învățătură. Ceea ce pare un avantaj se va dovedi în lumea reală a industriei o capcană. Și noi trebuie să fim primii onești cu acest aspect, pentru că o știm prea bine.  Care sunt informațiile pe care ai vrea să le împărtășești în timpul acestor întâlniri? Industria marcom are un aspect local. Dar nu a fost, nu este și nu va fi niciodată o industrie locală. Pentru a crește baza locală – și, deci, pe termin lung, calitatea întregii industrii, benckmark-ul trebuie ales cu multă înțelepciune și fără ego-ul caracteristic. Trebuie să ne uităm la piețele care excelează. Eu vin în acest program cu expertiză de 17 ani de industrie dintre care doar primii 5 ani lucrați exclusiv în și pentru România. Ce așteptări ai de la studenții care îți vor fi repartizați? Crezi că sunt pregătiți pentru piața muncii? Ce am remarcat la studenții români și este diferit față de graduates din alte piețe, este o teamă acută de autoritate. Frica de propria opinie. Lipsa de orientare practică. Debusolare. Frica de greșeala. Frica de notă proastă. Aka teama de invalidare de către mentor/profesor. Și asta nu ține numai de un sistem de învățământ păgubos care nu încurajează inițiativa și descurajează caracterele challenging. Ci și de experiențele lor recente cu oameni din industrie, în diferite internship-uri sau alte forme comunitare. Am aflat de la studenți câteva povești grozave. Ar trebui să fim cruzi de onești cu noi înșine. Să ne uităm în oglindă. Câtă disponibilitate avem de fapt să creștem cu adevărat potențial și vibe nou, și nu doar soldați. Cât de generoși suntem cu adevărat cu timpul și know-how-ul nostru? Cât este cu adevărat despre EI și nu despre NOI, mentorii și profesorii? Cum măsurăm impactul programului? Aș vrea să las întrebările astea deschise aici.

De vorbă cu Liliana Tiu – Strategic Media Coordinator, Wavemaker România SRL

Ce te-a motivat să te înscrii în cadrul acestui proiect? Între teorie și practică a existat întotdeauna un decalaj care poate fi surmontat numai dacă educația formală este completată de cunoștințele și experiența unui practician. Acesta este motivul pentru care m-am înscris în acest proiect de mentorat organizat de IAA România: să le ofer tinerilor dornici să afle mai multe despre industria advertising-ului din România, cât mai multe insight-uri despre lucrul efectiv într-o agenție de media, să le ofer îndrumare și sfaturi pe baza propriilor mele experiențe, să le ofer un feedback constructiv de fiecare dată, să-i ajut să facă alegerile corecte în evoluția profesională ulterioară. Care sunt informațiile pe care ai vrea să le împărtășești în timpul acestor întâlniri? Învață repede din greșelile altora, că nu ai timp să le faci tu singur, pe toate (Sigmund Freud) În calitate de mentor îi pot împărtăși povestea mea, cu bune și rele, cu clipele de succes și eșecurile întâmpinate, ajutându-l să-și găsească singur răspunsul la întrebările pe care și le pune referitor la viitorul său profesional. Generația mea a ars etape în dezvoltarea profesională. Am învățat din mers, mai ales din propriile noastre experiențe, de la colegii care „prindeau” câte un training în agenții din străinătate sau colegii veniți din rețea. Ce așteptări ai de la studenții care îți vor fi repartizați? Crezi că sunt pregătiți pentru piața muncii? Dintotdeauna, tinerii acceptă sfaturile mai greu, mai ales dacă acestea vin de la cei mai în vârstă. Mai mult, generația Z (căci cei cărora ne adresăm sunt printre primii reprezentanți ai acesteia), născându-se cu tehnologia în mână, nu prea știe cum era înainte și sunt gadgets & technology addicted, așteptându-se să găsească în acestea răspuns la orice întrebare sau problemă ivită. Este o generație independentă, care socializează mai puțin în modul tradițional. Este o generație căreia nu îi e frică să spună nu, care nu acceptă orice și care abia acum își face simțită prezența pe piața forței de muncă, o generație cu care, și noi, la rândul nostru, trebuie să învățăm să comunicăm, dar căreia trebuie să îi predăm “cheile” cunoștințelor și experiențelor noastre, astfel încât, să ducă la un alt nivel, superior, business-ul în care activăm.

De vorbă cu Ioana Teodorescu – Client Service Director, Friends TBWA

Ce te-a motivat să te înscrii în cadrul acestui proiect? Vreau să explorez potențialul viitorilor noștri colegi de industrie, să văd ce perspective diferite au, cu ce provocări vin, și acolo unde e nevoie, să încerc să îi îndrum și să îi ajut în primii pași, care sunt de obicei cei mai dificili. Ce părere ai despre această inițiativă a IAA România? Sună bine, cred că e o nevoie reală de mentorat și îndrumare și în alte zone decât strict creație, unde există structuri formale care își fac bine treaba. E nevoie și pentru alte specializări și discipline. Ce impact crezi că va avea acest proiect asupra tinerilor? Sper să îi ajute să își verifice așteptările și să fie mai informați/ mai convinși atunci când ajung să înceapă un job într-o agenție/ companie (sau chiar dacă l-au început deja). Practic, să creștem nivelul entry level-ul 🙂 Și în general, mi-aș dori ca poate cu ajutorul “noii generații” să schimbăm niște prejudecăți și percepții greșite din domeniu. Care sunt informațiile pe care ai vrea să le împărtășești în timpul acestor întâlniri? Aș vrea să văd care sunt informațiile de care au nevoie, care sunt zonele “blind” unde nu știu prea multe, ce vor să verifice și să înțeleagă. Cred că într-o industrie care încă are un efect de “glamour” există destul de multe așteptări dezechilibrate, de ambele părți (și angajat junior și angajator de junior). Aș vrea să facem un mythbusting care să îi ajute să înțeleagă dacă și de ce își doresc să facă ceva în industria de comunicare. Ce așteptări ai de la studenții care îți vor fi repartizați? Crezi că sunt pregătiți pentru piața muncii? Mi-aș dori să fie deschiși, să pună multe întrebări și să fie sinceri cu ei. Din experiența de până acum cu studenții și juniorii în internships, sunt destul de pregătiți la nivel de hard skills, însă, nu au o înțelegere prea bună asupra acelor soft skills de care au nevoie. Care sunt obiectivele pe care le-ai stabilit pentru acest proiect? Obiective de learning pentru mine: ce așteptări au viitori colegi de industrie și cu ce sunt ei diferiți de cei cu care lucrăm deja. Cum manage-uim echipele formate din “fresh meat” și cum trebuie abordați ei diferit. Ce ii motivează și ce ii descurajează. Obiective de learning pentru studenți: Cum să supraviețuiască primelor 6 luni într-o agenție, primelor obstacole, primelor conflicte. Și cum să își dea seama care e locul lor în industrie, pe mid term.  

De vorbă cu Diana Andreescu – Asociat, Ornella Design Timișoara

Ce te-a motivat să te înscrii în cadrul acestui proiect? În primul rând, fiindcă vă urmăresc de foarte mult timp și îmi plac lucrurile pe care le dezvoltați, dar nu am avut oportunitatea să mă afirm printre voi sau să ne cunoaștem… și în al doilea rând, fiind că cred că acest proiect va avea un mare succes mai ales datorită mixului de participanți diferiți din toate punctele de vedere. Ce părere ai despre această inițiativă a IAA România? Felicit! Și cred că va avea succes! Ce impact crezi că va avea acest proiect asupra tinerilor? Cu siguranță, vor experimenta multe lucruri, unele pe care poate deja le cunosc,dar nu le-au conștientizat, altele la care nu s-au gândit și bineînțeles direcții cu care nu vor rezona, pe care le vor respinge. Care sunt informațiile pe care ai vrea să le împărtășești în timpul acestor întâlniri? Aș vrea să fac legătura dintre studii/facultate/educație și angajat/antreprenor. Mi se pare că există o ruptură, o prăpastie, între mediul educațional și piață, iar o discuție în această direcție cred că merită lansată. Ce așteptări ai de la studenții care îți vor fi repartizați? Crezi că sunt pregătiți pentru piața muncii? Cred ca sunt pregătiți pentru piața muncii, le lipsesc însă niște conexiuni și… seriozitatea. Sunt o generație migratoare, nu foarte responsabilă, dar ambițioși, curioși și cu acces la informație. Care sunt obiectivele pe care le-ai stabilit pentru acest proiect? Aș vrea să știu ce au studiat până în prezent, de ce doresc să studieze la IAA, există vreo continuitate în planurile lor sau doresc o schimbare… cât de departe doresc să ajungă sau pot să ajungă. Adică, stabilirea unor obiective pragmatice de unde se poate porni în construirea/stabilirea unei direcții, unei planificări.

Conferinţa Globală IAA „Creativity4Better” revine la Bucureşti cu o a treia ediţie și anunță primii speakeri

Bucureşti, 15 mai 2019 Pe 17 octombrie, Bucureştiul va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente din industria de creativitate. Conferinţa Globală IAA „Creativity4Better” revine cu o a treia ediţie şi va aduce în faţa comunităţii creative locale și internaționale speakeri de top la nivel global. Prezentările de pe scena „Creativity4Better” vor atinge subiecte diverse, de la restructurarea organizaţiilor pentru a îmbrățișa cerințele erei digitale, modul în care creativitatea contribuie la evoluţia unor întregi culturi, până la inovaţia în tehnologie, în design şi în mass-media, toate stând sub umbrela creativităţii şi a culturii inovaţiei, care reprezintă tema principală a ediţiei din acest an. „Continuăm cu ambiţie demersul nostru de a transforma Bucureştiul într-un hub al creativităţii, prin a inspira comunitățile creative locale și globale și a aduce cei mai relevanţi speakeri în faţa lor. Anul acesta, conferinţa va reuni profesionişti din domenii diverse, care au în comun o contribuţie valoroasă la inovarea industriilor în care activează. Cu ajutorul speakerilor noştri, ne propunem să inspirăm comunitatea MarCom să fie mai curajoasă, să stimuleze creativitatea şi să îmbrăţişeze inovaţia, astfel încât să obţină rezultate remarcabile.”, spune Valer Hancaş, Preşedinte IAA România. Cea de-a treia ediţie va reuni personalități vizionare şi creativi multi-premiaţi, printre care se numără: Karim Rashid, o legendă a design-ului, Jacques Seguela, Fondator RSCG şi Chief Creative Officer de mai bine de 25 de ani, supranumit „monstrul sacru al publicităţii franceze”, Rory Sutherland, Vice-Chairman Oglivy UK şi un simbol al industriei de advertising din Marea Britanie, Geoffrey Hantson, Creative Officer Happines, agenţie afiliată FCB, probabil unul dintre cei mai premiaţi creativi din lume. Pe lângă ei ii vom avea pe scenă pe Noah Khan, Regional President Digital & Innovation TBWA & DAN pentru CEE, Middle East şi Africa, cel care a dezvoltat (printre altele) campania de susținere a drepturilor femeilor din Arabia Saudita de a conduce automobile, Blake Harrop, Managing Director Wieden & Kennedy Amsterdam, Agenția Anului în 2018 (Adweek) şi Suresh Mathai, CEO Continuum Global, San Francisco, expert în scalarea programelor de marketing prin data analytics, pentru branduri leader de piață. Conferinţa va avea loc la Opera Naţională, iar biletele pot fi achiziţionate online pe www.creativity4better.com la preţul de 265 euro (+TVA) pentru membrii IAA, preţ special valabil în perioada 15 mai – 15 iunie 2019. Mulţumim sponsorilor care s-au alăturat Conferinţei Globale IAA 2019: Kaufland, Coca-Cola, Philip Morris Trading, Ursus – Gold Partners, MedLife, Nespresso – Partners. Mulțumim, de asemenea, tuturor partenerilor media și celor care ne susțin în acest demers de a aduce mai aproape de comunitatea locală, pentru al treilea an consecutiv, cele mai valoroase surse de inspiraţie. IAA România este cea mai vastă și mai reprezentativă asociație profesională a industriei de marketing, comunicare și media, un parteneriat strategic unic ce reprezintă interesele a peste 110 companii active în industrie: clienți de publicitate, agenții de publicitate și media și instituții mass media. Obiectivul IAA este să transforme România într-un hub global creativ, devenind astfel busola industriei de marketing și comunicare. IAA România este afiliată la IAA Global cu sediul la New York și filiale în peste 56 de țări. Pentru activitatea sa la standarde de excelență, IAA România a primit de 3 ori premiul global IAA Inspire Award – pentru cea mai activă și creativă filială din lume. Persoana de contact: Ruxandra Radu, ruxandra.radu@iaa.ro  

De vorbă cu Cristina Schițco – Group Account Director, Kubis

Ce te-a motivat să te înscrii în cadrul acestui proiect? Să îți împărtășești experiența și valorile în fața unor oameni deschiși să le asculte și poate să le și urmeze, îți dă senzația că ai făcut într-adevăr ceva care contează la sfârșitul zilei. Aș vrea să fie mai mulți oameni care să vadă advertising-ul așa cum îl văd eu, ca un domeniu în care poți să inspiri oamenii să vadă ce este bun și frumos în lume. Și mai este și inevitabilă doza de egoism, vreau să mă și încarc cu energia generației tinere. Care sunt informațiile pe care ai vrea să le împărtășești în timpul acestor întâlniri? Focusul meu va fi pe proces. De ce, de ce da sau ba, cum, când, cât de repede și cât de important este rolul fiecărui om din proces.  Ce așteptări ai de la studenții care îți vor fi repartizați? Crezi că sunt pregătiți pentru piața muncii? O lecție importantă și bine fixată în mine de omul care mi-a fost mentor la începuturile mele în publicitate este „Assumption is the mother of all mistakes”, așa că încerc să nu am așteptări. Nimeni nu ajunge în fața primului job pregătit și asta e frumusețea drumului. Dar poate ajunge cu motivația de care are nevoie, și eu asta voi încerca să le dau studenților cu care voi lucra.

De vorbă cu Andreea Dinescu – Managing Director, Profero

Ce te-a motivat să te înscrii în cadrul acestui proiect? Am considerat întotdeauna că trebuie să existe un echilibru între partea teoretică și cea practică, mai ales în industria noastră, unde lucrurile sunt atât de dinamice. Consider că tinerii au nevoie de informații la cald, de exemple reale, care să îi ajute să își formeze un model profesional. Astfel de programe sau inițiative, precum MentorIAA, sunt binevenite, deoarece susțin transferul de knowledge între participanți și ne oferă nouă, Mentorilor, speranța că ne putem implica în creionarea carierelor tinerelor talente încă de la primii lor pași. Am simțit că este responsabilitatea mea în a mă implica în dezvoltarea industriei, prin împărtășirea experiențelor acumulate de când fac parte din această piață. Ce părere ai despre această inițiativă a IAA România? Am urmărit cu interes prima ediție și mă bucură faptul că de data aceasta mă voi implica activ. Inițiativa IAA este benefică deoarece are rolul de a ghida și de a pregăti studenții în alegerea viitoarei cariere în Comunicare și Marketing. Mai mult, MentorIAA mi se pare un parteneriat firesc între lumea academică și marcom, o punte între teorie și practică, și abia aștept să-i întâlnesc pe tinerii pe care îi voi mentora. Ce impact crezi că va avea acest proiect asupra tinerilor? Cred că programa școlară actuală nu este conformă cu realitatea din piața muncii, iar tinerii au realizat acest lucru. De aceea, consider că va avea un impact semnificativ în completarea cunoștințelor dobândite în perioada studiilor, având rolul de a intensifica pregătirea tinerilor și de a-i ajuta să se integreze pe piața muncii. Cred că acest proiect va avea un impact important și în ceea ce privește dezvoltarea personală a tinerilor mentorați. Sunt de părere că totul pleacă de la tine și că este de datoria fiecăruia dintre noi să dăm tot ce putem pentru a contura lumea profesională de astăzi. Care sunt informațiile pe care ai vrea să le împărtășești în timpul acestor întâlniri? Pe de-o parte, vor fi cunoștințele și experiența dobândite de-a lungul anilor, iar pe de altă parte, voi încerca să îi ajut să își descopere aptitudinile care să-i recomande pentru o carieră în marcom. Cred că dezvoltarea personală reprezintă un proces continuu, care este completat de energia, curiozitatea și deschiderea către domeniul de interes. Îmi doresc să le stimulez curiozitatea, să-i provoc să gândească out of the box și sper să îi ajut să-și întărească încrederea în sine prin prezentarea unor idei noi sau oportunități. Ce așteptări ai de la studenții care îți vor fi repartizați? Crezi că sunt pregătiți pentru piața muncii? Studenții din 2019 sunt conectați atât la schimbările tehnologice, cât și la evoluția industriei. Mă bucură faptul că, fiind parte din acest proiect, voi avea ocazia de a îndruma pașii viitorilor noștri colegi și că mă voi implica în formarea acestora ca viitori specialiști. Rolul meu, în calitate de mentor, va fi de ghidare, de a împărtăși din cunoștințele și experiența dobândite, având încrederea că prin sesiunile de mentorship îi voi ajuta să-și atingă obiectivele ce țin de carieră. Care sunt obiectivele pe care le-ai stabilit pentru acest proiect? Mi-ar plăcea să-i ajut pe studenții pe care îi voi mentora să-și descopere interesele și să-i ajut în definirea și urmărirea scopurilor. Mai mult, mi-aș dori ca tinerii mentorați să intre în industrie, să lucrăm împreună și să dezvoltăm proiecte de succes.    

De vorbă cu Simona Hâncu – General Manager & Founder, Pattern Agency

Ce te-a motivat să te înscrii în cadrul acestui proiect? Este esențial să susținem noile generații, fie că vorbim de intership-uri, workshop-uri sau programe de mentorat, ei sunt viitorii noștri colegi. Ce părere ai despre această inițiativă a IAA România? Este o inițiativă lăudabilă și mă bucur că voi putea contribui. Ce impact crezi că va avea acest proiect asupra tinerilor? Cu siguranță pozitiv, tinerii au nevoie să fie expuși la situații cât mai concrete, să practice mai mult decât să învețe teorii. Care sunt informațiile pe care ai vrea să le împărtășești în timpul acestor întâlniri? Din experiența de fost client, cât și cea de antreprenor aș vrea să le povestesc despre provocări, riscuri, eșecuri, „do’s and don’ts”. Ce așteptări ai de la studenții care îți vor fi repartizați? Crezi că sunt pregătiți pentru piața muncii? Depinde de fiecare student, nu cred, totuși, că sunt pregătiți, dar trebuie să înceapă de undeva; mă aștept să fie deschiși la provocări, curioși și dedicați. Care sunt obiectivele pe care le-ai stabilit pentru acest proiect? În funcție de primul workshop pentru mentori îmi voi seta aceste obiective. Aș dori să ajut și să împărtășesc din experiența mea în zona de antreprenoriat, marketing.

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta de navigare și pentru a asigura funcționarea corectă a site-ului. Continuând să folosești acest site, recunoști și accepți utilizarea cookie-urilor.

Acceptă toate Acceptă doar necesarele