
București, mai 2025 – Bergenbier, berea prieteniei, împlinește 30 de ani de existență pe piața locală și dă un refresh celebrului slogan din 1995 – Prietenii știu de ce. Brandul marchează un nou capitol și a lansat platforma de comunicare despre prietenie – Orice pentru prieteni – semnată de Ogilvy România.
Conceptul creativ pe care se bazează noua platforma vine din credința că prietenia este construită pe momente de test, acele “momente de aur” care îi conferă longevitate și autenticitate. Campania este una integrată și personalizată pentru fiecare platformă de comunicare, pentru a crea un ecosistem variat și un storytelling ancorat în realitatea oricărei prietenii. Umorul este tonalitatea care leagă narativul în toate touch-pointurile campaniei, de la spot TV, radio, outdoor, digital și proiecte speciale.
,,Bergenbier este un marker al prieteniei de peste 30 de ani. Iar începând cu 2025 vrea să răspundă la o întrebare simplă: ce ai face pentru prieteni și pentru prietenie? Întrebarea conține tensiune și declanșează creativ răspunsuri-poveste amuzante, memorabile și relevante în orice gașcă de prieteni. Raportându-se la întâmplări din trecut, platforma face apel la nostalgia acelor momente-cheie pe care întreg grupul le prețuiește. Sunt poveștile ce definesc probabil cel mai bine prieteniile care trec testul timpului” – Adrian Diac, Executive Creative Director, Ogilvy România.
Din 1994, anul care marchează începutul poveștii Bergenbier pe piața locală, istoria brandului este strâns legată de calitate, prospețime, puritatea ingredientelor, dar și de una dintre cele mai importante valori umane: prietenia autentică. De 30 de ani, Bergenbier a pus în centrul comunicării sale toate acele contexte relevante în care prietenia se exprimă în mod natural.
,,Ne-am dorit să marcăm 30 de ani de când suntem pe piață cu o declarație de prietenie pentru toți românii. Suntem un brand deschis, optimist, care inovează în ceea ce privește calitatea produselor, dar care, în același timp, rămâne constant promisiunii de brand de la început: suntem berea prieteniei. Putem să spunem că „prietenia Bergenbier” este astăzi mai profundă și mai matură, dar exprimăm aceste lucruri cu același umor și optimism ca întotdeauna. Și prin noua campanie ne-am dorit să păstrăm această energie de care avem cu toții atâta nevoie” – Elena Ion – Balescu, Brand Manager Bergenbier România.
,,Această campanie grozavă este doar vârful iceberg-ului dintr-o direcție mult mai complexă de evaluare și repoziționare a brand-ului Bergenbier. Aceasta a început cu 2 ani în urmă și obiectivul este setarea bazei unei creșteri sustenabile într-un segment extrem de competitiv precum cel Core. Cu acest mindset de “back to basics”, insight-urile valoroase primite de la consumatori și creativitatea echipei Ogilvy, care a venit alături de noi de anul trecut, vom continua să surprindem în mod plăcut milioanele de români care ne-au acordat încrederea lor și să aducem dinamism și efervescență în piața berii din România” – Bogdan Jianu, Senior Brand Manager Bergenbier România.
–
Ogilvy Group România, parte din rețeaua internațională Ogilvy, este o companie WPP, unul dintre cele mai mari grupuri de comunicare din lume (NASDAQ:WPPGY).
Ogilvy oferă clienților săi creativitate pentru business, operând la intersecția dintre capabilități, cultură și inovație. Premiată pentru campaniile sale, atât la nivel local, cât și internațional, Ogilvy este în avangarda industriei, combinând talentul cu inovația pentru a livra soluții moderne, digitale, bazate pe date.
Mai multe despre proiectele dezvoltate de Ogilvy România sunt disponibile aici