Declarația președintelui IAA
Angajamentul IAA privind Programul de conformare în domeniul concurenței

Înființată în scopul de a servi intereselor industriei publicitare din România, IAA susține și promovează libertatea companiilor de a concura într-un cadru comercial responsabil și luptă pentru a face posibilă libertatea consumatorului de a alege.
În același sens al responsabilizării și creșterii gradului de conștientizare, IAA își propune să joace un rol activ, promovând respectarea legislației și a normelor specifice sectoarelor din care fac parte membrii săi, atât la nivel național, cât și la nivel european, în diverse domenii de interes pentru aceștia, inclusiv în materie de concurență.
Dorința IAA, prevăzută chiar în statutul asociației, este aceea de a dezvolta un dialog susținut cu autoritățile statului și de a sprijini profesional aceste autorități în demersurile de legiferare a sectoarelor în care își desfășoară activitatea membrii noștri.
În ceea ce privește respectarea normelor aplicabile sectoarelor în care membrii asociației își desfășoară activitatea, IAA a demarat și a finalizat cu succes un proces de reevaluare și actualizare a Programului de conformare cu legislația în materie de concurență. Am făcut acest demers în cadrul asociației pentru că politica noastră este una foarte riguroasă în ce privește respectarea normelor de concurență de către membrii noștri și ne dorim să subliniem încă o dată că nu sunt tolerate încălcări ale acestei legislații de către angajații/colaboratorii noștri sau de către membrii noștri.
În aceiași termeni riguroși, IAA asigură membrii săi că nu va influența în niciun fel activitatea comercială a acestora și că va depune toate eforturile necesare pentru a evita apariția oricăror înțelegeri sau practici anticoncurențiale în cadrul asociației.
În calitate de Președinte, vă asigur că voi urmări în mod permanent ca IAA să respecte cu strictețe regulile de concurență, dar și ca fiecare dintre membrii asociației să adopte același comportament de însușire și respect a legislației.
Închei prin a vă mulțumi pentru implicarea în activitatea acestei asociații și îmi doresc să ne asigurăm împreună că această colaborare se va desfășura întotdeauna în condiții legale, având împreună responsabilitatea de a păstra în limitele trasate de regulile în materie de concurență.