BCR și Viral Studios lansează prima emisiune de educație financiară pe Youtube

Banca Comercială Română își continuă rolul de educator financiar al României și duce proiectul Școala de Bani la următorul nivel: curiozitățile financiare întâlnesc formatul video în prima emisiune de alfabetizare financiară din vlogosfera românească. Emisiunea „Școala de Bani” este realizată de Viral Studios și prezentată de unul dintre cei mai cool creatori de conținut ai momentului, Horia Sârghi, cunoscut ca “Zaiafet”.

Studiile BCR arată că banii devin un mijloc de a susține o viziune despre viață, iar în comportamentul românilor se remarcă o orientare puternică spre planificare și stabilitate financiară. Deși importante, aceste nevoi nu sunt acoperite suficient. Românii învață să își administreze bugetul din intuiție sau din experiența altora, nu știu cui să ceară sfaturi financiare și în cine să aibă încredere. Planificarea unui buget este o necunoscută pentru 78% din populație.

În plus, conform unei cercetări despre Noile Tendințe în Educație[1], realizată de Ctrl-D, românii și-ar dori o programă școlară mai complexă. Tinerii adulți plasează educația financiară în topul intereselor lor, alături de dezvoltare personală, educație socială și sexuală. Resursa preferată a populației tinere autodidacte este Internetul, cu o proporție covârșitoare a canalului Youtube (65%). Vlog-urile sunt instrumentul lor preferat de învățare, 82.6% dintre adolescenții intervievați declarând că urmăresc clipuri cu scopul de a-și însuși sau aprofunda cunoștințele.

În acest context, BCR și fondatorul Viral Studios, Mikey Hash, au luat hotărârea de a extinde proiectul propriu de educație financiară al băncii pe platforma Youtube. Emisiunea „Școala de Bani“ este alternativă accesibilă pentru un număr nelimitat de persoane interesate să învețe noțiuni financiare de bază, să își înțeleagă și planifice mai bine viața financiară.

“Suntem conştienți de puterea pe care internetul o are în România şi de uriaşa responsabilitate pe care noi, Viral Studios, și afiliații noştri o avem faţă de publicul care ne urmăreşte. Acest lucru ne înspăimântă şi ne responsabilizează, în acelaşi timp. Simţim că munca pe care o facem ne pune în privilegiata poziție de a forma mințile noii generații şi de a contribui activ la educația şi cultura generală a românilor. Şi, după cum ştim cu toţii, avem mare nevoie de educaţie în România, în special de cea financiară. Aşa că, împreună cu BCR, am pus bazele unei emisiuni online care tratează exact acest subiect. De la gestionarea banilor, până la credite, economii sau investiții, vrem să le dezbatem pe toate și să le oferim tinerilor uneltele necesare pentru a lua cele mai bune decizii în viață.”, declară Mikey Hash, Viral Studios.

Emisiunea “Școala de Bani“ este prezentată de Zaiafet și publicată pe cel mai proaspăt canal Viral Studios – Gândăceii de Internet. Formatul episoadelor este informativ-educațional, cu frecvență săptămânală, iar durata unui episod nu depășește șase minute. Emisiunile ating subiecte pragmatice precum credite, carduri și asigurări, dar și teme de dezvoltare personală și sfaturi pentru o viață mai bogată.

“De aproape doi ani de când derulăm Școala de Bani, am observat cât de ușor este să le schimbi oamenilor percepțiile legate de comportamentul financiar, atunci când le oferi instrumente simple și interactive. Din întâlnirile cu tinerii, ne-am dat seama că ei învață pentru Bacalaureat din vlog-uri, își iau informații despre vacanțe și gadget-uri urmărind vloggeri, așa că cea mai directă cale de a ajunge la ei a fost de a muta educația din sala din curs în online. Peste 70% dintre tinerii activi digital de astăzi urmăresc cel puțin un vlogger român. Suntem încrezători că, prin parteneriatul cu Mikey Hash și Zaiafet, îmbunătățim nivelul de alfabetizare financiară din România și îi ajutăm pe tineri să descifreze lumea complexă a banking-ului”, declară Nicoleta Deliu, coordonatorul programului național Școala de Bani.

Primul episod „Școala de Bani” a debutat săptămâna aceasta și explică modul de acordare a creditelor, cu referiri la istoria băncilor și exemple din viața de zi cu zi. Episodul poate fi vizualizat aici:

Școala de Bani este cel mai amplu proiect de educație financiară din România. Lansat de Banca Comercială Română în 2016, programul este bazat pe învățare non-formală și se adresează tuturor categoriilor de vârstă, cu componente special dezvoltate pentru fiecare categorie. Peste 30.000 de copii din grădinițe, 20.000 de adolescenți și tineri și 20.000 de adulți au fost inițiați în lumea banilor, în ultimii doi ani, în cadrul programului Școala de Bani. BCR a fost declarată Cea Mai Activă Instituție Financiară în Educație Financiară din România și Instituția Financiară Social-Responsabilă a Anului, în cadrul Galei Mastercard Bank of the Year din acest an.

 

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (14,8 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

[1] “Cum văd tinerii noile tendințe în educație”, un studio student și Ctrl-D, aprilie 2017: http://www.educatieinctrl.ro/